Morții sunt de vină!

După 3 zile în care nu am vorbit despre incident cu nimeni, înafară de soțul meu (da, între timp, eu și Oria ne-am căsătorit legal și religios) și mama, care, deși știe că nu o mai ard de mult timp prin catacombe împuțite de seara până dimineța, dar știind ce preferințe muzicale "sataniste" am, a vrut să se asigure că sunt bine, m-am hotărât să-mi dau și eu cu umila-mi părere.

Recunosc, n-am fost niciodată în Colectiv. Deși am văzut event-uri acolo, din comoditate, nu m-am entuziasmat niciodată să merg. Dar numai Dumnezeu știe de câte ori am fost pe punctul de a muri. Și numai când mă gândesc că-mi lua 5 minute să traversez un sfert de club până la bar din cauza aglomerației. La Expirat mă împiedicam de 3 ori pe scări când ieșeam afară ca să iau o gură de aer. Ce aș fi făcut dacă era incendiu, în condițiile în care stăteam ca stridiile conservate și afumate?! Ce aș fi făcut, dacă eu mă împiedicam pe treptele alea fără să mai fie nimeni lângă mine, cu un puhoi de oameni în spatele meu arzând?!

Eu nu dau vina nici pe autorități, nici pe patroni. Eu dau vina pe mine!

Când traversăm strada, chiar și neregulamentar, ne asiguram că nu vine nicio mașină. Când scoatem mâncarea din cuptor, folosim mănuși speciale ca să nu ne ardem. Când spargem un pahar, măturăm cu grijă toate cioburile ca să nu călcăm într-un ciob și să facem buba. Când este frig afară, ne îmbrăcăm gros, când este foarte cald, ne adăpostim la umbră. EU ȘTIU că înafară de mine nu este nimeni responsabil de viața mea.

Statul?! Ce grijă are statul de mine?! Nici în pensie n-am încredere, nici în asigurare de sănătate, în NIMIC!  În fața statului, a poliției, a spitalului, sunt un nimeni. Îmi plătesc toate taxele, amenzile, dar analizele mi le fac de ani de zile în spitale private. Și Doamne ferește să am vreo complicație. Când a fost Domnul T. internat m-au costat o avere operațiile și medicamentele pe care nu le aveau în spital. Doctorii sunt minunați, jos pălăria! Tatăl meu, după ce credeam că o să rămână ațintit în niște cârje toată viața, acum zburdă de fericire, aleargă, merge la muncă și urcă câte 10 etaje fără să clipească. Nu sunt medicii de vină că iau bani pacienților, și nici pacienții că dau. Medicii sunt de vină că nu pleacă din țara asta, că nu-și dau demisia, că nu intră în grevă ca să simtă statul român cât de importanți sunt. Mai importanți decât Biserica, mai importanți decât Primăria, mai importanți decât prim-ministrul și mai importanți decât Președintele țării. Nici cei mai pioși oameni din lume nu se duc la Biserică când au probleme de sănătate:"A, stai, că mă duc la popă și mă face bine". Mi-am pus deseori întrebarea: Ce sunt eu în Romănia asta, pe care o iubesc așa de mult?! Un număr, un cetățean, o ființă umană, un fraier?!

Patronii?! Ei și-au deschis un business cheap, unde totul era cheap. Intrare liberă la concerte, băutură ieftină, fără fițe și fără nimic fastuos. Singurele cluburi sigure în care mi-am permis să intru în viața asta, au fost Bamboo și Boa, și mi-am permis să merg pentru că au fost organizate de firmă și a fost totul gratis. Dar credeți că alea sunt sigure? Nu știu, nu fac afirmații, dar mă gândesc că un club, în care numai intrarea te costa cât banii dați pe două nopți în Club A, ar trebui să aibe un sistem de incediu decent.

S-a gândit cineva vreodată că de vină este incultura din România?! Că 99% din populație ascultă manele și alți "artiști" contemporani, și distracția lor zilnică este să se uite la Acces
Direct în timp ce sparg o strachină de semințe? Iar ăia mai bogați se sparg în fițe și cheltuiesc pe zi cât cheltuiau "sataniștii" ăștia amărâți într-un an. Zilele astea, după ani de zile, am deschis TV-ul ca să fiu la curent cu tot ce se întâmplă și mi-am reamintit de ce am reununțat de mult la TV. Cum poți tu, televiziune respectabilă, să dai imagini de la înmormântarea decedaților?! Cum poți tu să pui titluri cu "anunț bombă" și "n-o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat la înmormântarea lui cutărescu"? TVR-ul ăla care a fost atât de blamat, a dat cele mai eficiente și cele mai sănătoase știri. Părerea mea! Păi patronii ăștia de bodegi inflamabile, deschid bodegile după bugetul celor care vin acolo. Un local pentru artiști, oameni cu buget limitat dar care nu vor să stea în casă la TV, trebuie să fie ieftin, altfel nu te mai alegi cu nimic. Nu le iau apărarea, încerc doar să judec logic. Sunt niște inconștienți, ca mulți alții. Diferența dintre ei și ceilalți este că ei au avut ghinion. Cum și cei care au fost vineri în Colectiv au avut ghinion și au murit iar eu am scăpat de atâtea ori, așa o să înfunde și ăștia 3 închisoarea iar restul vor scăpa. Dar sper, măcar, că se simt vinovați! PENTRU CĂ EU MĂ SIMT!

Eu mă simt vinovată de ceea ce s-a întâmplat. Și-mi cer iertare! Pentru că am fost inconștientă, pentru că am vrut să mă distrez pe bani puțini, pentru că nu m-a interesat niciodată unde intru și cum ies de acolo, pentru că n-am știut niciodată exact unde este ieșirea, pentru că am fumat în cluburi și am aruncat țigara pe jos, pentru că mi-am îndemnat prieteni să meargă cu mine la concerte în astfel de cluburi. Mă simt vinovată! Poate că dacă mi se întâmpla mie ieri, scăpau ce de azi!

Morții sunt de vină pentru că au fost inconștienți. La fel de inconștienți ca și noi, ceilalți. Ei doar au avut ghinion. Nu e din cauza muzicii, și nici din cauza Halloween-ului.

Nu vreau să mă dau în stambă! Oricum nu mai am loc de nimic zilele astea. Doar mi-am scris frustrarea pe un blog pe care nu-l citește nimeni...

Domnul T. cotrobăie

Este atât de frumos să am un domn T. care mă vizitează la garsonieră, îmi cotrobăie prin frigider și rade tot, după care se duce prin restul casei, îmi deschide toate dulapurile și-mi analizează toate ornamentele pe care și le însușește, și pleacă de fiecare dată cu o sacosă plină de la mine. După care mergem la cumpărături și își cumpără un sac de dulciuri pe banii mei.

Dar face asta când suntem doar noi doi. Dacă este și Oria prin preajmă, se rușinează și stă cumințel într-un colțișor.

Este absolut adorabil!

Care-i treaba cu handmade-ul în România?!

Sunt de-a dreptul frustrată!
În calitate de crosetăreasă talentată, vreau să ridic calitatea lucrului făcut de mână la valoarea lui reală. Am zis!
Nu înțeleg sistemul de valori al românilor. Să presupunem că fac o cuvertură de pat croșetată. Materialele pentru ea mă costă cel puțin 200 de lei. Asta dacă cumpăr cel mai ieftin fir. Munca mea durează aproximativ o lună, două, șase, în funcție de complexitatea modelului. Cât ar valora munca mea? 50 de lei? Adică sunteți dispuși să plătiți 250 de lei pentru o pătură lucrată manual în condițiile în care un jaf de cuvertură, banală, fără personalitate și fără niciun aspect, luată din Dragonul Roșu costă tot cam atât?

Păi să nu vă înjur?! Și pe voi, ăștia de vreți fără să apreciați munca ăluia de la care vreți, și pe ăia de le vând la prețuri aberant de mici?! Cum e posibil ca o căciulă handmade, la comandă, să coste 20 de lei, când în magazin costă 70?!

Handmade-ul din România a devenit handjob, prostituție curată.

M-am prostituat și eu vânzând 2 pulovere cu 80, respectiv 120 de lei. Pulovere la comandă, cu năsturei, fundițe, spate gol, la care am muncit zi și noapte. După aceea m-am oprit. Când am primit comandă de al 3-lea, am ridicat prețul la 500 de lei, n-a mai vrut, totuși 500 de lei pentru un pulover făcut la comandă e prea mult în România. Un guleraș de 20 de lei este prea scump pentru un om care conduce ultimul tip de BMW. O pătură de 1000 de lei e prea scumpă pentru un om care și-a permis să plătească pe mobila din dormitor 20000 de lei.

Hai siktir!

Licitație deschisă

Dacă voturile se cumpără, vreau și eu să primesc bani pentru un vot.

Plătesc impozit la casă, la mașină, plătesc o grămadă de TVA pentru că sunt foarte cheltuitoare, am plătit ani de zile peste 1500 de lei impozit din salariu. La mine de ce nu vine nimeni?

Să zicem, cu aproximație, că la impozit pe casă, pentru că am casa de puțin timp, am plătit 200 de lei. La mașină, cam 1500. La salariu, 1500(sumă)x12(luni)x8(ani), 144000 lei. 
Și sunt drăguță, pentru că fac abstracție de TVA, de taxa pusă pe carburant și alte sume pe care le-am plătit statului.

Domnilor candidați, mă ofer să-mi vând votul?!

Licitația începe de la 145000 lei.

Aștept ofertele voastre, iar eu promit că dacă-mi dați înapoi toți banii pe care vi i-am dat până acum, vă votez cu drag!

NU iE Ponta!

Eu sunt anti-politică dar asta pentru că sunt atât de pasională încât știu că dacă m-ar preocupa subiectul n-aș mai putea să dorm noaptea. Dar n-am scăpat! De data asta, pentru prima dată, m-a prins treaba cu alegerile. Și nu dorm noaptea! Acum e ora 2 și eu am un gol în stomac. Domnule Ponta, îmi dai fiori pe șina spinării și când mă gândesc la tine, îmi vine să ma arunc de la fereastră, precum Cristian Panait. 

Am votat o singură dată în 2009, în primul tur, cu Remus Cernea. Dacă trecea în turul 2, mă mai duceam odată la vot. Mi s-a părut cel mai zen și cel mai puțin comunist dintre toți contracandidații lui. Mie trebuie să-mi placă omul ca să-l votez ori, în cazul de față, să-mi displacă atât de mult celălalt, încât să merg la vot și să-l votez pe cel care-mi displace mai puțin.

Mi-ai atras atenția ca om, nu ca politician, tot în 2009, când întâmplător, am vazut asta la TV. Atunci te-am remarcat, fără să vreau, pe cuvânt! În ziua aia ți-am reținut și figura, și numele. Pentru mine ai fost și ai rămas omul care face gafa de a recunoaște în fața întregii țări ca fraudează alegerile. Mă gândesc că e ok să le fraudezi, orice om mai fraudează sistemul câteodată, dar să zici în gura mare că faci asta, este de-a dreptul scandalos.

Și eu acum, stau și te întreb, domnule Ponta, fără să am prea multe cunoștințe în domeniul politic:
- Cum ai reușit să ajungi prim ministru?!
- Cum ai putut să-l acuzi pe Băsescu în gura mare de atâtea lucruri urâte, când tu ești mai rau decât el?

Victor Viorel Ponta - prim-ministru (preşedinte PSD), Daciana Sârbu-Ponta (soţie) - europarlamentar (PSD), Ilie Sârbu (socru) - senator (PSD), Rodica Cazanciuc (verişoară) - director la Tarom (companie de stat), Robert Cazanciuc (soţul verişoarei) - ministrul Justiţiei (PSD), Gabriel Oprea (naşul de la prima cununie şi naşul de botez al primului copil) - vicepremier (preşedinte UNPR), George Maior (naşul de la cea de-a doua cununie şi naşul de botez al celui de-al doilea copil) - şeful SRI, Cornelia Naum (mama) - acţionară a unor firme abonate la contractele cu statul, Alexandra Ponta - Herţanu (sora) - acţionară a unor firme abonate la contractele cu statul, Iulian Herţanu (cumnat/ soţul surorii) - acţionar şi administrator al unor firme care au obţinut contracte de zeci de milioane de euro pe bani publici, multe fără licitaţie.

- Spune-mi, domnule Ponta, ție nu ție nu ți-ar fi rușine să conduci o țară în care toată lumea știe că ți-ai plagiat lucrarea de doctorat?! Să nu mai zic de sloganul electoral! Ce exemplu ne dai? Crezi că copiii noștri se vor mai strădui să exceleze în ceva având ca exemplu un președinte ca tine?!
- Cum te simți, domnule Ponta, când vezi că se fac proteste împotriva ta încă dinainte de a ajunge președinte?!

Domnule Ponta, eu protestez! Pentru că sunt mândru că sunt român și pentru că vreau o schimbare până la capăt, aleg Romania lucrului bine făcut!

Studiu de caz

"Ai un IQ atât de scăzut încât îmi vine să fug din calea ta de frica să nu se ia. 

Ai nevoie de atât de multă afirmare încât nici nu-ți dai seama că fiecare vorbă spusa și fiecare lucru făcut și gândit de tine, nu fac altceva decât să te marginalizeze și mai mult. 

Mă uit la tine când îmi vorbești și tot ceea ce gândesc este: "Sper că face misto de mine!!!", pentru că m-as simți mai bine să știu că faci misto decât că îmi vorbești serios. Când îmi dau seama că vorbești serios, îmi pun niște dopuri imaginare în urechi și îmi fac in cap scenarii în care te bat cu pumnii și picioarele până când taci. Asta este singurul fel în care te pot asculta.

Câteodată își fac apariția sentimentele mele bune și toată scârba pe care mi-o provoci se transformă în milă. Dar trece și aia când văd cât de multă importanță îți dai și cât de interesant crezi că gândești și trăiești.

Însă, ceea ce este cel mai deranjant la tine este că ești în mijlocul oamenilor și arunci în ei cu toate shit-urile și bullshit-urile care-ți debitează prin creierul ăla mic, cât un găinaț de furnică. 

- Ca și tratament, îți recomand aceste pastile care îți vor amorți cele doua emisfere ale creierului, întrucât procentul pe care îl folosești este atât de mic încât mai bine nu-l folosești deloc. 

- Dar eu sunt atât de cool și de mișto, cum să nu îmi mai folosesc creierul?!

- Ok, în cazul ăsta lăsam centrul gândirii dar trebuie neapărăt să faci operatie pentru oprirea centrului vorbirii.

-Wow!!! Știam eu că am probleme cu inima, dar nu credeam că voi ajunge să fac operație pe cord deschis.

-Chem o ambulanță, nu te pot lăsa să mergi acasă în starea asta!"

Și acesta este motivul pentru care nu m-am făcut psiholog!

Domnul T. este un erou

Aim ălaiv!

Numa' că acum sunt familistă, ocupată, preocupată și foarte ocupată. Între timp am devenit și actriță, nu mai sunt nici corporatistă, mă plimb, mă dedic în totalitate mie, iubitului meu (pe care-l cheama Horia și căruia Domnul T., din lipsă de "h", îi spune "Oria") și Domnului T. care a trecut de curând printr-o spitalizare îndelungată iar acum se află într-o lungă perioadă de recuperare. Da' cred ca este cel mai răsfățat bolnăvior dintre toți bolnăviorii care există. Am fost tot timpul lângă el, i-am dus și îi duc tot ce are nevoie, inclusiv ce nu are nevoie. I-am dus căruț cu rotile ca să pot să-l scot la aer și să-l plimb, iar el abia mă aștepta ca să-l plimb prin jurul spitalului. Pentru perioadele în care era singur, i-am dus HașPeul meu ca să se uite la filme și ca să se joace șa(h), și până la urmă i l-am lăsat de tot. Acum, de când e acasă, îl scot săptămânal la plimbare și îi cumpăr tot ce vrea el: mâncăruri și ornamente pentru grădină (i-am spus că in curând n-o să mai aibă loc de copaci din cauza ornamentelor). Abia mă așteaptă ca să vin. A avut o perioadă în care mă punea de fiecare dată să-i aduc aripioare picante de la kfc, după care mă certa, în timp ce înfuleca cu poftă, că am dat atâția bani pe ele. Este atât de mic și de chinuit că-mi vine să îl țin numai în brațe.

Domnul T. glumea și făcea haz de necaz chiar și pe patul de spital. Acum că și-a revenit, nu vă mai zic cât de vesel și drăgălaș este. Ba chiar îmi spune, cu zâmbetul pe buze, că acum este bun numai de dus la fiare vechi (având niște tije, suruburi și niște placuțe de metal bagate prin el). Pentru mine este un erou și un model de urmat în viață. Chiar și în cele mai urâte momente pe care i le oferă viața, el este cu zâmbetul pe buze, gasește ce să facă și se bucură de toate. Mi-ar plăcea să fiu și eu măcar pe un sfert dintr-un sfert de cool pe cât este el.

Numai uitați-vă cum arată un Domn T. suferind, cu fața lui senină bătută de ani, muncă și greutăți:

Ca să nu mai zic că pe patul de spital își făcea poze singur când avea cele mai mari dureri, ca să se uite la ele mai târziu. Dar chiar și la alea se uită râzând, amuzat fiind de fața lui întunecată de durere. Se amuză teribil când vede cât de urât era.

Domnul T. este plin de viață și plin de surprize. Eu îl suspectam că ar fi o mironosiță, întrucât la cea mai mică zgârietură se văita ca un bebeluș și mă punea să-l tratez. Îmi arăta unde s-a lovit și îmi explica în detaliu cum s-a lovit.

Eu nici nu pot să explic prin ce perioadă neagră am trecut. Am fost atât de speriată și atât de tristă, și ce mă bucuram înainte de el, acum mă bucur înzecit. Realizez că oamenii nu trăiesc veșnic și că într-o zi va veni și rândul lui. Și după experiența asta realizez că oricând se poate întâmpla ceva rău. Iar când el nu va mai fi, o parte din mine se va stinge. Voi fi sfâșiată să pierd un om pe care-l iubesc atât de mult.

P.S. Diacriticile le-am căpătat de la lucrarea de licență.