Un 1 Mai putin mai muncitoresc

Anul asta am avut cel mai putin ratat 1 Mai de pana acum.

Daca anii trecuti ma dadeam cu curul de pamant prin Vama Veche si anul trecut am ars-o chill la conacul Domnului T., anul asta am ales sa muncesc.

Dupa ce m-am trezit dimineata ca o floricica, la ora 09:59 (pentru ca azi-noapte... deh), mi-am baut cele 2 cafele si mi-am fumat cele 5 tigari, mi-am luat iubitul de bicicleta si am iesit, ca doi indragostiti tinandu-se de coarne, in jurul Fi(H)erastraului. Ca acum, de cand am plecat de la mama din Vitan, nici n-am apucat bine sa ma mut in minunata-mi garsoniera de la mansarda din Bucurestii Noi, c-am ajuns sa locuiesc, intr-un frumos apartament de langa Arcul de Triumf. Nici nu stiu cand s-au intamplat toate astea. A, ba stiu. In perioada in care n-am mai scris pe blog.

Si dupa ce ne-am impiedicat de pedale pe Kiseleff si pe Aviatorilor, ne-am dus in umila garsoniera din B.N. si ne-am pus pe smotru pana seara la 19, cand a trebuit sa ajung la giob blou.

Da' am asa o satisfactie ca nu pot sa exprim in cuvinte cat de bine ma simt c-am scos la liman garsoniera. Imi statea pe creier, ca si lucrarea de licenta. Daca ar mai fi un 1 Mai as face-o si pe aia.

Ma simt mai grozav decat oricand. Cred ca, in sfarsit, m-am maturizat.

Cu ocazia asta pot sa va arat si voua ce garsoniera dragalasa am. Asa, numai putin. Ce-i dincolo de paravan, ramane dupa paravan. Dar pot sa va spun ca dupa paravan e cel mai frumos. Intinsi pe spate, din pat vedem doar cerul. Si senzatia pe care o ai cand deschizi geamul este ca esti la mare. Vorba mamei: "Imi place mult, zici ca esti la statiune!"

Mai sunt cateva lucruri de facut, dar toate la timpul lor.

Nirvana

Eu nu mai pot sa mai scriu.

Nu mai am chef si timp. Si nu mai pot. M-am blocat in relatie si in timp.

Zbor deasupra unui cuib de cuci. In sensul ala, da' in sensul bun.

La 27 de ani ma pot lauda ca am atins Nirvana. Pluteeeesc, pluteeeesc, pluteeeeeeeeesc.

Baluta

M-am trezit noaptea trecuta tinand capul iubitului meu in brate iar capul meu asezat frumos peste capul lui.

Dar nu m-am trezit pentru ca dormeam incomod. Si nici el nu a fost trezit de baluta mea care se preligea usor pe ploapa lui dreapta.

Dragostea asta...

Dragostea e atunci cand simti o caldura in piept, abandon si libertate, fericire perpetua si senzatia ca viata ta abia acum incepe si tot acum se si sfarseste? Dragostea este o adunatura de emotii vii ce te cutremura, te fac sa vibrezi, sa radiezi, sa razi si sa plangi, toate in acelasi timp?

Eu intreb, caci n-am mai simtit ce simt acum niciodata. Si indragostita am fost de nenumarate ori si in nenumarate feluri.

Dragoste este atunci cand simti ca te prabusesti la cea mai mica discutie in contradictoriu cu persoana iubita? Cand parca levitezi atunci cand e cu tine?

Eu intreb pentru ca nu am mai absorbit niciodata respiratia celuilalt si nu m-am mai imbatat niciodata cu transpiratia celuilalt.

Dragoste este atunci cand dupa 2 ore petrecute impreuna te uiti la ceas si constati ca, de fapt, au fost 5?
Asta este dragostea?

Intotdeauna mi-a lipsit ceva intr-o relatie. Exista un gol. Ma imbatam cu apa rece si ajunsesem sa cred despre mine ca nu stiu sa fiu fericita. Acum golul este plin. Nicio bula de aer, niciun semn de indoiala, nicio aroma de dezgust. Ma trezesc zambind si ma culc zambind. Probabil ca zambesc si in somn. Iar in mijlocul zilei, din senin, incep sa plang de fericire. Dupa care zambesc din nou.

Uneori ii spun ca-l iubesc in ultimul hal. Pentru ca asa simt. Alteori imi vine sa ma rostogolesc de fericire cand il vad atat de dragut in toate cele. De multe ori ma joc cu mana prin parul lui si ii sarut ochii. Dar de cele mai multe ori ma topesc, uit de armura si de scut, bag sabiile in teaca si ma las dusa de val cum nu m-am mai lasat dusa niciodata pana acum. Caci valurile pe care ma duce el sunt coplesitoare. Si desi nu stiu sa inot, ma tine la suprafata. Atat de misto e.

Da, e dragoste.

P.S. Faptul ca ce vedeti mai sus a fost scris de mine stand pe veceu, nu ma dezice, nu?

Dragostea asta...

Da, sunt...

Relatia mea cu Pletosenia a fost foarte frumoasa... pana cand n-a mai fost. El, de altfel, un om special. Dar nu pentru mine. Inafara de faptul ca avea plete incepuse sa nu-mi mai placa nimic la el. Si nici macar asta nu-mi mai placea. Sa ai un prieten cu plete este ca si cum ai avea un animal de companie. Lasa par si miroase urat. Ma sufoca, irita si enerva orice facea sau zicea. Bine, atunci cand facea sau zicea ceva. Caci el nici nu prea zicea si nici nu prea facea nimic. Nu-l mai suportam! Dar am suferit foarte mult dupa ce l-am parasit. Am bocit, am zacut in pat zile in sir, mi se faca dor de el. Balarii! Am bocit pentru ca orgoliul meu era prea mare ca sa suporte faptul ca eu l-am parasit si el n-a facut nimic in privinta asta. Am zacut pentru ca eram obosita de atata plictiseala impreuna cu el. Si, de fapt, nu mi se facea dor de el. Ci incepuse sa mi se faca dor de un EL.

Intre timp m-am hotarat sa renunt si la cativa prieteni pe care ii consideram buni. Sunt buni in continuare, cred, doar ca nu pentru mine. Eu nu am nevoie, ca sa fiu fericita, decat de putina atentie. Putina atentie si sunt cea mai fericita. Atat intr-o relatie de cuplu, cat si intr-una de prietenie. Daca n-am parte de putina atentie din partea oamenilor carora eu le ofer toata atentia din lume, devin femeia "taioasa" din tablourile lui Cranach. Si decat sa fiu rupta din Cranach, mai bine elimin oamenii astia. Ii pastrez ca pe niste simple cunostinte. Oameni pentru care eu as fi fost capabila sa fac totul iar ei pentru mine nimic. Nu, multumesc! Nu-mi mai trebuie.

Si in timp ce eram inca pe vine, in incercarea de a ma ridica din lesin, am cunoscut acest om minunat, care emana minunat prin toti porii si care baga minunat prin toti porii mei. A reusit sa ma puna pe picioare fara sa stie ca eu ma taram cand l-am intalnit. Si nu stiu cat o sa mai fie minunat, sau daca ar trebui sa mi se para minunat, sau sa ma entuziasmez in vreun fel de cat de minunat este. Dar nici nu-mi este frica sa recunosc ca  Da, sunt (din nou) fericita!
                                                                                                                         

Cam asa...

Cutremur

Si cum dormeam eu ca o floricica, cu o baluta siroindu-mi din partea dreapta a gurii, sforanind ca o veverita si visand la criminali in serie, am deschis brusc ochii, mi-am sters baluta si am adormit la loc.

Era cutremur.

Mi-a zis mama dimineata.

Daca toata lumea vorbeste si scrie despre cutremurul de azi-noapte, am zis sa intru si eu in randul lumii. Pai ce mama ma-sii, doar a fost si la mine cutremur.