Corporeişăn stail

Eu de cativa ani mi's corporatista. Da's corporatista d'aia misto, de are viata personala si face chestii constructive si artisice in paralel. Mie-mi place sa spun despre mine ca sunt "corporatista de ocazie", "in trecere" sau "corporatista in timpul liber". Recunosc, am avut o perioada in care credeam ca imi doresc sa avansez, sa fiu corporatista corporatistelor, business, serioasa, plina de bani si dedicata trup si suflet corporatiei. Da' mi-a trecut repede, din fericire. As putea sa renunt, sa fiu o boema fara bani si fara perspectiva, sa traiesc de pe-o zi pe alta cu nimic, sa ma bucur de plimbarile lungi pe trotuar pentru ca nu am bani de bilet la RATB in loc sa-mi tin curu' in masina, sa atarn de altii ca sa-mi dea bani de tigari pentru ca desi n-am bani de ele, n-am suficienta ambitie sa le las, sa traiesc in lumea mea in care totul este roz, in care eu sunt fericita fara nimic material. Dar m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca eu sunt o boema fara perspectiva, fericita in lumea mea roz. Si pe deasupra, mai sunt si foarte norocoasa pentru ca minunata corporatie in care activez imi permite sa fiu asa.

Sunt foarte relaxata. In special de cand m-a mutat corporatia undeva inafara orasului. Am scapat de corporatistii teposi, cu betisoarele parfumate infipte bine-n cur si cu care trebuia sa dau mereu ochii in lift, la tigara sau pe culoarele cladirii de lux in care munceam cu totii ca niste sclavi. In cladirea asta interactionez cu oameni normali, oameni simpli, cu bun simt, care n-au basini de mari intelectuali, chiar daca au in cap mai multe decat multi altii. Acu', nu-i bag pe toti in aceeasi oala. Erau si in partea cealalta cativa oameni ok (in numar pe degetele de la picioare).

Aici, este totul foarte primitor. De la ditamai parcarea in care gasesti tot timpul loc liber, la curtea cladirii plina cu catei dragalasi, pana la cladire unde in weekend este un adevarat rasfat sa lucrezi. De pilda, in weekend, colegii mei, pompierii, gatesc. Avem o bucatarie mare, utilata ca acasa: mobila de bucatarie, aragaz, masa mare cu multe scaune si multe vase. Odata au facut ciorba, altadata mamaliga, azi au gatit ceva prajeli si au facut atata fum incat a pornit alarma de incendiu.

Colegii mei de aici se simt ca acasa cand vin la munca. Nu doar ca isi fac mancare gatita, dar isi spala si rufele. Nu de putin ori mi s-a intamplat sa vad haine la uscat pe calorifer.
Iata un exemplu:

Pana si toaleta este primitoare. Ia uitati ce mesaj avem deasupra veceului:

Oamenii de aici, de asemenea, sunt foarte relaxati si au foarte multa incredere unii in altii. Si nici n-au ganduri sinucigase. La concluzia asta am ajuns astazi, cand am vazut langa tonomatul de cafea o arma adevarata, rezemata de perete si nepazita de nimeni.







Si pe langa toate astea, mai este si Mogaldeata, cel mai simpatic catelus. E ala de ziceam eu mai demult ca sta in fund ca un urs. Intre timp, relatia noastra a evoluat iar dragostea dintre noi este... nepretuita.

Ai lăv mai giob (blou)! Singurul inconvenient este ca e departe de casa. Si mi se mai intampla sa vin pana aici cand nu este tura mea sau sa-mi uit cheile de la casa in birou si sa fiu nevoita sa ma intorc dupa ele...