Omul si cercul

Cand vreau sa fiu singura ma opresc. Scot o bucata de creta din buzunar si trag un cerc in jurul meu. In interiorul cercului ma simt la adapost. Cand sunt in interiorul cercului, nimeni nu poate si nici nu are dreptul sa imi vorbeasca. Nimeni nu poate si nici nu are dreptul sa ma atinga, sa intre in cercul meu, sau sa ma priveasca prea insistent. In interiorul cercului nu mai aud nici zgomtele strazii, nici valurile marii si nici tipetele pasarilor. Cand esti in cerc nu mai simti nici frica, nici foame, si nici durere, chiar si timpul se opreste in loc. Te scufunzi pur si simplu in abstract ca intr-un vis protector, devii centrul cercului. Daca vreau sa ies din cerc, intind pur si simplu mana si intrerup linia cercului. Nimeni nu poate sa o faca pentru mine inafara de mine insami, nimeni nu poate sa taie cercul din exterior pentru mine. Miracolul cercului sta in protectia totala pe care o ofera. De cand a fost inventat cercul, lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt razboaie, nu mai e foamete, nu mai sunt catastrofe, a scazut pana si criminalitatea. Daca suntem intr-o calatorie si suntem obositi, cel mai bine este sa ne odihnim in interiorul cercului. Daca nu putem raspunde la o intrebare esentiala, cercul este cel mai bun loc de refugiu si meditatie. Daca ni se apropie momentul mortii, si nu vrem sa murim, putem vegeta la infinit in interiorul cercului. E adevarat ca doua fiinite umane nu pot intra impreuna inauntrul aceluasi cerc. Sunt unii care au incercat, dar degeaba, un cerc pentru doi? Asa ceva nu exista si nici nu va exista vreodata. De cand oamenii au invatat sa utilizeze cercul, orasul si-a schimbat total infatisarea. Peste tot vezi numai cercuri, unorale place sa-si instaleze cercul pur si simplu pe trotuar sau in mijlocul strazii, sunt altii care n-au mai iesit din cerc de zile si zile in sir. In marile sali de asteptare, in pietele publice, in gari nu vezi acum decat oameni ghemuiti parca uitati in cercul lor. Asa se face ca de la o vreme orasul e mult mai curat si e mai multa liniste. Ceea ce ma nelinisteste insa putin sunt unele zvonuri care circula de o vreme prin oras, se spune ca toate cercurile ascund totusi o capcana, se spune ca oamenii intra in cercuri si nu mai pot iesi, se vorbeste chiar despre oameni care in pofida vointei lor au ramas blocati in cercuri. S-ar parea ca de la o vreme cercurile nici nu mai asculta de oameni. Se vehiculeaza ideea ca cei care traiesc incercul lor de 10 ani, de 20 de ani sunt in realitate prizonieri ai cercului. S-ar parea ca sunt nenumarati cei care odata intrati in cercul lor descopera ca nu mai pot sa-si deschida cusca in care au intrat si ca nu vor mai putea iesi defapt , niciodata.

 

                                                                                                                       

                                                                                                                                                      Omul si cercul - Matei Visniec