Nu mai stiu nimic si nu mai simt nimic. Nu mai vreau nimic si nu mai cred nimic. Nici nu mai tremur si nici nu mai gandesc. Esti ceva ce mi-am dorit atat de mult timp incat ai ajuns sa stai inghesuit intr-un colt plin de praf in cutia mea cu dorinte. Esti lucrul cel mai ravnit si cel mai imposibil. Te-ai lipit cu aracet de fundul cutiei. Am incercat cu diluant, cu spaclul, cu apa, am spart cutia. Nu te-ai dezlipit. Am lipit-o la loc si am asezat peste tine noi dorinte. Te-am acoperit cu totul ca sa nu te mai vad. Te-am acoperit cu dorinte care ar fi trebuit sa te zdrobeasca, sa te striveasca, sa fii una cu aracetul. Te-am gadilat cu flori, cu vorbe frumoase. Ai praf pe tine. Abia te mai vad. Te-am sters. Acum te vad bine. Atat de bine incat imi vine sa arunc cutia cu tine in ea. Dar nu pot s-o arunc. Face parte din mine. Cutia. Cu tine lipit de ea.
Nu mai inteleg nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu