Acum ceva timp am vazut un interviu foarte emotionant de-al lui Marin Moraru. Si de fiecare data cand ma gandesc la fericire, imi aduc aminte de vorbele lui:
Eu sunt fericita atunci cand:
1 - iubesc si sunt iubita;
2 - il vad pe Domnul T.;
3 - vad ca am intotdeauna pe umarul cui sa plang atunci cand sunt nefericita;
4 - sunt la cursurile de Actorie;
5 - pot sa-mi rezerv o seara numai pentru mine; seara in care sa stau cu mine, sa gandesc numai pentru mine, sa ascult Pink Floyd la maxim, sa fumez in pat si sa ma bucur de mine si de ceea ce sunt;
6 - vad ca sunt inconjurata de oameni extraordinari;
7 - sunt pe o scena, in fata lumii;
8 - imi este apreciata munca;
9 - pot sa ajut pe cineva;
10 - ma gandesc la ziua de maine.
Si cu toate astea, stau pe palier. Ori nu stiu ce este fericirea deoarece sunt intr-o continua fericire, ori imi lipseste punctul 1. Si cred ca daca l-as avea, tot pe palier as sta. Pentru ca s-ar mari lista si probabil ca punctul 1 ar ajunge pe locul 2 fiind inlocuit de alta fericire. Daca am fi in permanenta fericiti, n-am mai cunoaste nefericirea si in consecinta nu ne-am da seama ca suntem fericiti. La fel cum, daca am fi in permanenta nefericiti, ne-am consuma si ne-am stinge usor. Avem nevoie de un palier care sa ne mentina pe linia de plutire.
Mi-a spus cineva de curand ca "Fericirea este ceva rar. Ca vinul bun. Daca tot vinul ar fi bun, am bea apa de la chiuveta si am rugini".
Da, stiu! Sunt o handicapata emotionala! Multumesc!
Si sunt fericita in nefericirea mea de pe palier!
Punct!
Exact, baby! truly true story.
RăspundețiȘtergere