Servetele

Azi am fost la Biserica. Nu mai fusesem de mult. Si cand a inceput preotul sa citeasca din Biblie, m-am cutremurat! Si am inceput sa plang. Nu voiam sa plang, insa nu ma puteam opri. Curgeau lacrimile siroaie, siroaie, siroaie... Servetele n-aveam. N-aveam decat manecile de la pulover. Si nu voiam sa plang pentru ca nu aveam cu ce sa ma sterg. Dar lacrimile tot curgeau, si curgeau, si curgeau... Si odata cu ele si mucii. Si a venit o babuta sa ma intrebe daca imi este rau. Pentru moment am uitat de lacrimi si de muci, si am zambit. Dupa care iar am inceput sa plang. Si am inceput sa plang atat de tare incat a mai venit odata babuta ca sa ma intrebe ce am. N-am mai putut sa zambesc si am iesit. Nu stiu cum am nimerit iesirea pentru ca nu mai vedeam nimic de lacrimi. Nici la masina nu stiu cum am ajuns. Ploua. Iubesc ploile. Mai mult decat Blandiana. Nu mai stiam daca am in ochi ploaie sau lacrimi. Am intrat in masina si am deschis geamul ca sa ma mai ploua putin in timp ce plang. Si am stat in masina pana m-am oprit din plans. In linistea ploii si in bezna serii. Si mi-am dat seama ca-s o sensibila si o romantica. Si un om prea bun in lumea asta haotica. Si-mi parea rau ca n-am servetele. Nu intelegeam de ce nu am niciodata servetele la mine. Dupa mi-am dat seama ca nu am pentru ca eu nu plang pe strada. Niciodata. Dar de acum incolo o sa-mi iau. Pentru ca sunt o sensibila. Si o nebuna. Care rade... ori plange. Si care se sterge cu manecile de la pulover. Pentru ca n-are servetele.

Asta a citit preotul:


„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)