Didi

Necuvantatoarele mele s-au inmultit acum o luna cu o noua specie plina de personalitate.
Dili, pisica mea virgina, mi-a facut o supriza extrem de placuta. A fatat. UN PUI! Adevarul e ca era ciudat ca o pisica precum Dili sa fete si ea ca toate pisicile, mai multi pui odata. Ea a facut doar unul. Unul si bun.

Este fetita, o cheama Didi, si dintr-o mama cu ochii verzi si un tata cu... ochii verzi, a iesit un pui cu ochi albastri. Este cat un pachet de tigari si este foarte galagioasa. O iei in brate, miauna. O duci in cutiuta ei, miauna. Ii dai mancare, miauna. Ii dau apa, miauna. Eu daca as fi un pui mic cu ochi albastri, as obosi la un moment dat sa tot miaun. Cat sa miaun? Nu e ca si cum m-ar intelege cineva. Bineinteles, nu se putea ca puiul lui Dili sa nu aibe o personalitate la fel de puternica precum a ma-sii.

Ieri, cand udam in gradina, nu voia sub niciun chip sa iasa din sfera stropitorii. Era una cu pamantul si cu apa. Cred ca intentia ei era sa ma ajute. Isi baga capul in toate canile de pe masa. Daca nu esti atent, te musca de dejtele de la picioare, daca stai pe loc, se suie pe laba piciorului si sta acolo cumintica in timp ce miauna de rasuna toata curtea.

Didi e geniala. Este atat de mica, de pufoasa, de agitata, de frumoasa, de ghidusa incat nu pot sa nu o tin decat in brate. Ma rog, in palma. Palma care este capsata toata. Caci este o animala feroce. Musca tot ce prinde.

Va las cu cateva poze. Nu ca-i a mea, facuta de Dili, dar eu n-am vazut pisic maindanez mai simpatic decat asta:

Kung fu Didi

Sol meit

Eu mi-am gasit sufletul pereche.

Este un om minunat. Am o gramada de oameni minunati in jur pe care-i iubesc neconditionat, insa omul asta este aparte. In prezenta lui sunt Florentina, libera, fara armura si zeci de pistoale incarcate, gata de atac. Nu-mi este rusine sa fiu eu cand sunt cu el. Pot sa si plang cand sunt cu el, caci imi promite de fiecare data ca nu mai spune la nimeni. Omul asta are grija de mine. Si eu de el. Iar eu cu omul asta impart totul. Casa lui este casa noastra, cartile lui sunt cartile noastre, hainele lui sunt hainele noastre, visele lui sunt visele noastre, bucuriile lui sunt bucuriile noastre, supararile lui sunt supararile noastre. Si invers.

Omul asta nu se supara daca nu-i raspund la telefon o zi intreaga si-l sun abia seara. Intelege ca eu sunt o vaca ordinara cateodata. Si nu se supara nici daca sunt nervoasa si-mi vars nervii pe el. Atat de minunat e.

Si stiu ca omul asta n-o sa ma dezamageasca niciodata. Un astfel de om nu iti este dat sa-l gasesti decat o data-n viata. Si eu l-am gasit. Si el m-a gasit pe mine. Si a trecut prin multe pana sa ajunga la mine. Dar a spus ca a meritat efortul.

Am stabilit impreuna cu acest om ca daca unul dintre noi ar fi fost barbat, am fi format cuplul perfect. Dar cum amandurora ne plac barbatii, ne multumim sa fim prietene. Si nu-i putin lucru sa ai prieteni d'astia.

O data-n viata!

Domnul T. si grota

Acum ca a venit caldura si natura a prins viata, mi-am permis sa fac publica grota Domnului T. I-a pus si floricele si o bancuta in fata  sa stea linistit ca s-o contemple. Ia uitati cum sta el pios si dragalas pe bancuta, cu sapca langa el, caci un domn nu sta in fata unei grote niciodata cu capul acoperit.

Aasdar, Domnul. T va invita cu mic, cu mare in pelerinaj la el la conac. Pe toti. In timpul pelerinajului aveti acces la butoiul piscina din curte, daca vreti sa va trageti sufletul aveti sezlonguri buturugi, daca va este sete puteti bea apa din putul cel ornamental. Totul ca sa va simtiti bine.

Astea-s vorbele lui, nu ale mele.

Va asteptam!

Factura mare

Am cunoscut acest individ si-am zis ca n-o sa scriu despre el. Dar nu am cum! Si-a facut un loc binemeritat pe highsictrel.

Sa incep deci. Baiat frumos... nu prea, caci mie nu-mi plac baietii frumosi. Desi ar trebui sa-mi placa, caci astia uratii prea sunt frustrati. Sa continuam, baiet urat da' desteeeept! Cel putin la prima vedere. Si avea plete. Si ce bine ne mai simteam noi. Si ce mai vorbeam toata ziua. Si ce ne mai completam. Si ce mai radeam. Cand vorbeam cu el ma simteam de parca as vorbi cu celalalt eu. Si ne minunam amandoi si nu intelegeam ce este cu chimia asta. Dar ce mai conta? Eu mai ca aveam putin si scriam pe blog ca m-am reindragostit. Din ultima indragosteala am iesit. Si sunt fericita ca am iesit, mai ales ca individul era un... sa nu-l jignesc ca poate mai arunca vreun ochi pe aici.

Sa revenim. Asa! Mai aveam putin si scriam pe blog ca m-am reindragostit, atat de dragut era tot ce mi se intampla. Dar de vreme ce am antecedente impresionante, am zis sa nu ma avant prea tare. Si numai bine am facut caci individul ma suna intr-o zi ca sa-mi spuna cat de minunata sunt eu, cat de bla bla bla, dar ca el abia ce a iesit dintr-o relatie si ca are multe chestii sa-si rezolve pana sa fie capabil de o alta relatie. Eu nu tineam mortis sa am o relatie cu el si cred ca nu i-am dat nicio clipa asta de inteles. Nu ca as fi eu aia capabila de o relatie, dar fie, era filmul lui, nu al meu. Si nici n-am stat sa-i explic. Am zis... ok! Incerc sa te inteleg, n-o sa te mai caut, n-o sa te mai vreau, cauta-ma tu cand te aduni. Si culmea, n-am fost trista. Dar deloc. Si chiar aveam o gram de respect pentru omul asta. Macar mi-a zis un "nu" frumos iar eu am inteles ca e "nu" fara sa ma supar, frustrez sau invinovatesc.

Si dragutul de el, om la treij'de' ani, m-a cautat cam dupa o saptamana de la eveniment. Mi-a stat inima-n loc cand am vazut pe telefon mesaj de la el. Mi-a trimis cel mai romantic mesaj ever: "Numarul asta este de vodafone?". Zic: "Da, de ce?". Zice: "Mi-a venit factura cam mare."


Hai sa radem in cor! Pe voci! Eu sunt solista. Si dirijorul. Si rad cel mai tare. Si va ajut si pe voi sa radeti.

Gasit, regasit

Eu nu caut mult dar ii gasesc bine. Atat de bine ca ma bufneste rasul de fiecare data cand ii gasesc. Atat de putin ii caut si atat de bine ii gasesc. Si cand ma gandesc ca ei nu cauta deloc si ma gasesc pe mine, ma bufneste rasul si mai tare. Atat de bine ma gasesc. Ei ma gasesc si eu ma regasesc.

Viata este minunata! Sunt zen.

Au(d)ictie placuta!

Viata VS Candy Crush

Sugar crush! Candy Crush! Wonderfull, you reached the level!

Candy crush este acest joc cu boamboane colorate care creeaza dependenta. Mie nu-mi plac jocurile. Ma joc pana la un punct si ajung sa ma plictisesc in maxim 3 zile. Ei bine, de jocul asta n-am reusit sa ma plictisesc pana acum, desi ma joc de cateva luni. Si cred ca a creat o intreaga isterie pentru ca observ ca tot mai multa lume il joaca. Probabil ca 99% dintre cititorii mei sunt jucatori de Candy Crush.

Si cred ca problema este destul de grava, caci discutiile mele cu jucatorii de Candy Crush sunt cam asa:


-... si am fost la blablabla si m-am intalnit cu bla.
- Ce mai zice bla?
- Zice ca blablabla si ca blablabla. Trimite-mi si mie o viata.
- Ti-am trimis. Blablabla, blablablablabla, bla. La ce nivel esti?
- 130. Mai am putin si te ajung. Blablablablablabla.
- Blablablablabla, blabla, blablablabla. Ajuta-ma sa trec de nivelul urmator. Blabla!
- Te-am ajutat. Cand ne vedem ca trebuie sa blablabla?

Eram intr-o zi in metrou, si o doamna respectabila pe la 45 de ani se aseaza langa mine, scoate tableta din geanta si incepe sa se joace Candy Crush. Intr-o alta zi, eram intr-un restaurant si pe fundalul muzicii se auzea sunetul de la Candy Crush.

Insa, ceea ce este cel mai grav este ca intr-o zi ii explicam unei prietene ca in viata este ca in Candy Crush. Ca la fel ca in Candy Crush, si in viata sunt unele nivele mai grele si unele mai usoare. Peste unele trecem foarte usor, iar la unele stam perioade destul de lungi pana sa le trecem. Uneori ne ajuta cate un prieten, alteori mai multi, uneori ne descurcam singuri. Dar ca atunci cand ne asteptam mai putin, primim combinatia de bile potrivite si reusim sa trecem nivelul.

Noroc ca prietena cu pricina era suficient de beata in momentul ala si a deviat discutia la madulare si alte cuvinte murdare pe care imi este rusine sa le scriu pe blog.

Zic si eu...

"Fericirea este ca un dop in cur pe care poate sa-l scoata oricine". (mi-a trecut zilele trecute pe la urechi si n-are nicio legatura cu ce urmeaza)
 
Dupa ce am trecut de faza in care ma simteam ca un om mic, calcat in picioare de toti prostii, am realizat ca facand asta sunt mai proasta decat prostii carora le permit sa ma calce-n picioare. Nu, pe bune! Unii oameni nu pot mai mult. Nivelul lor de intelegere, intelepciune, inteligenta si bun simt este undeva la -3, pe cand eu ma situez undeva la etajul 80. Asa ca degeaba ma confrunt eu cu ignoranta, apatia si nesimtirea. Si degeaba incerc eu sa ma apropii de oameni de cacat, doar pentru ca mi se pare mie ca au ceva potential, stralucire sau pentru ca asa e etic, sa ma port frumos.
Eu de azi inainte nu mai am de ce sa mai fiu draguta cu cei care nu sunt draguti cu mine. Nu am de ce sa le suport nesimtirea si badaranismul (nu stiu daca exista termenul asta, dar vine de la "badaran") si nu am de ce sa ling unde scuipa altii. Atata timp cat eu ma port exemplar si voi nu, nu vad motivul pentru care sa ne mai pierdem vremea unii cu ceilalti.

Eu nu ma supar. Si va respect nivelul de inteligenta si superficialitatea. Numai ca, din respect pentru respectul pe care vi-l arat, am voie, ca atunci cand nu ma respectati, sa va ignor. Si daca perseverati in prostie si va am si in fata, sa-mi permit, cu o subtilitate si cu o finete aparte, sa va trimit la -3. Nu aveti ce cauta la etajul 80.