Un fel de...

...scrisoare de dragoste. Trebuie sa ma descarc cumva. Caci nu mai pot!

Nu stiu de ce cacat ai intrat in viata mea perfecta si minunata. Ai venit tu ca sa-mi strici tot feng shuiu'. Mie nu-mi place sa fiu indragostita. Da' deloc! Pentru ca eu cand sunt indragostita nu am fluturasi in stomac, asa cum are toata lumea. Eu am lilieci, muste, dragoni si paianjeni. Pai si cand incep liliecii aia sa dea din aripi, mustele sa bazaie, dragonii sa scoata foc si paianjenii sa-si intinda panza, trebuie sa ma tin bine. Iar eu nu am de ce sa ma tin! Si sunt tentata sa ma tin de tine. Iar tu nu esti! Si cad!

Si din cazatura asta incep usor, usor sa elimin azi un liliac, maine o larva, poimaine niste jar, raspoimaine putina panza de paianjen, pana reusesc sa ma ridic din cazatura. Si taraindu-mi picioarele incep sa merg. Atunci apari tu, de nicaieri, si-mi indesi in stomac tot ce am incercat eu sa elimin in perioada de agonie. Si partea proasta este ca nici macar nu-ti dai seama de asta. Daca as stii ca-ti dai seama, te-as uri in loc sa te ador.

Si ma enervezi cand vii cu fata aia de maimuta la mine si te porti atat de natural, de parca n-ai stii ce se intampla. Si ma enervezi ca imi arunci tot timpul firimituri pe jos si eu, ca o proasta, incep sa le ciugulesc. Macar de mi le-ai da din palma. De ce nu vrei sa ma lasi nemancata?! A trecut ceva timp de cand sunt subnutrita emotional. Nu te-ai saturat?! N-ai altceva mai bun de facut?!

Si mi se pare ca te cunosc dinainte de a te cunoaste, ca te iubesc dinainte de-a nu te iubi, ca nu vreau nimic de la tine desi esti in mintea mea tot timpul si ca nu mai este nimeni atat de de cacat ca tine.

Hai sictir!

Handjob by Floricica

Mai tineti minte cand aberam eu pe aici ca am o noua pasiune, crosetatul? Ei bine, mica mea pasiune s-a transformat intr-o mica afacere, si pentru ca tot mai multa lume vrea pulovere m-am gandit sa ma perfectionez si in arta tricotatului.

Si astazi eram la giob blou si ma uitam la tutoriale tricotate. La un moment dat, cautand prin geanta, am gasit un sculisor mic de lana. Jumatate din problema era rezolvata, mai aveam nevoie de andrele. Am luat 2 pixuri cu care am inceput sa tricotez de zor, numai ca am renuntat dupa ce am vazut ca am degetele pline de puncte albastre. Am tot cautat prin birou ceva ce as putea sa folosesc pana cand am dat de niste tacamuri de unica folosinta.

Sa tricotezi cu furculite de plastic, totusi, e o arta...

Pentru necunoscatori: ma puteti gasi aici, aici sau aici.

Sunt aici!

Hello!!! Sunt aici!! Ma vedeti?! Vreau sa stam de vorba despre vremea de afara, despre stirile de la ora 5 si despre vedete autohtone, gen Bloda lu' Bote! Vreau sa ne uitam la Acces Direct si sa fim interesati de fiecare invitat de'al lu' Capatos! Vreau sa mancam carnati oltenesti la micul dejun si shaorma la cina. Vreau sa bem bere si sa ragaim si sa ne besem fara jena. Vreau sa nu ne certam niciodata si sa traim in pura armonie, fericiti, impliniti si multumiti cu viata noastra banala si neinteresanta!

Daca vreti si voi acelasi lucru, stiti unde ma gasiti.

Acesta este un mesaj, aproape, disperat. Stiu ca oamenii descrisi mai sus nu intra pe highsictirel, da' macar sa nu zic ca n-am incercat. Ca eu alta cale sa cunosc oameni normali nu stiu.


La revedere!

...

Voi nu v-ati saturat de singuratate?

Masterchef placintar

Domnul T. stie sa cante la muzicuta si la acordeon, stie poezii pe care le recita cu foarte mult patos, a citit sute de carti, are foarte multa cultura generala, simt estetic si o imaginatie foarte bogata.

Cum ar putea un artist ca el sa nu fie pasionat si de gastronomie?

La el pana si aranjatul mesei este o arta.

Cand il vizitez la mosie ma asteapta intotdeauna cu masa pusa. Floricelele sunt nelipsite.

Atat de nelipsite incat nu ma lasa niciodata sa plec fara.Uneori imi pregateste cate un buchetel, alteori imi face coronita, cand ii este lene imi rupe doar una mica pe care mi-o da ca sa mi-o pun in par iar alteori  imi pune strengareste cate una sub stergator.






Revenind la gastronomie... Ii place foarte mult sa gateasca. Face tot felul de chestii banale care din mana lui ies adevarate opere de arta. Produsul finit iesit din mana lui ma duce cu gandul la picturile abstracte ale lui Picasso. Are un talent nativ.

Priviti cum arata o placinta cu mere facuta de Domnul T:

Pofta mare!

Domnul T. si pasaricile lui (2)

Domnul T. nu prea bea. Dar si cand o face, ma face sa fiu mandra de el. Devine de 10 ori mai simpatic si mai ghidus. Dupa cateva pahare se transforma intr-un titirez uman care se invarte singur. N-are stare, vorbeste mult, se da peste cap, rade intr-una, alearga dintr-un loc in altul, se mai si impiedica, ce sa mai... e ca si cum te-ai uita la o piesa de teatru foarte buna si foarte hilara, cu un singur personaj care umple toata scena.

Ceea ce voiam sa spun, de fapt, este ca desi nu prea bea, are un bar de toata frumusetea cu tot felul de sticle de whisky, vin, coniac, pahare, paharute si suporturi speciale pentru pahare si sticle. Sticlele sunt toate neincepute, incepe cate una doar la cine stie ce ocazie. Barul asta este pentru el un mic coltisor de rai in care intra doar de sarbatori, dupa ce se spovedeste.

Si daca tot este el intr-o permanenta miscare, si daca tot are tot timpul idei de amenajari interioare, iata-l pe Domnul T. cum s-a gandit sa-si upgradeze si barul. Si nu cu sticle, ci cu pietre de rau, d'alea cum a pus pe stalpii casei si pe grota. Numai ca nu s-a rezumat doar la a pune pietre. Am o prietena care face pictura pe piatra, nisip, sticla si tot ce-ti mai trece prin cap. M-a batut la cap o luna sa vorbesc cu ea ca sa-i picteze pe o piatra doi betivi. Nu am vrut sa o obosesc foarte tare, pentru ca nu ar fi fost prima data cand apelez la ea pentru Domnul T. (i-a mai facut in trecut cateva icoane si cateva pietre pentru care nu mi-a luat niciun ban), asa ca am ales de la ea o piatra pe care o avea deja facuta. Dar Domnul T. nu s-a multumit cu atat... A vrut sa-si mai puna putin amprenta, asa ca a luat un marker si a facut propria lui pictura, dupa cum se poate vedea in poza. Un adevarat artist...

Corporeişăn stail

Eu de cativa ani mi's corporatista. Da's corporatista d'aia misto, de are viata personala si face chestii constructive si artisice in paralel. Mie-mi place sa spun despre mine ca sunt "corporatista de ocazie", "in trecere" sau "corporatista in timpul liber". Recunosc, am avut o perioada in care credeam ca imi doresc sa avansez, sa fiu corporatista corporatistelor, business, serioasa, plina de bani si dedicata trup si suflet corporatiei. Da' mi-a trecut repede, din fericire. As putea sa renunt, sa fiu o boema fara bani si fara perspectiva, sa traiesc de pe-o zi pe alta cu nimic, sa ma bucur de plimbarile lungi pe trotuar pentru ca nu am bani de bilet la RATB in loc sa-mi tin curu' in masina, sa atarn de altii ca sa-mi dea bani de tigari pentru ca desi n-am bani de ele, n-am suficienta ambitie sa le las, sa traiesc in lumea mea in care totul este roz, in care eu sunt fericita fara nimic material. Dar m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca eu sunt o boema fara perspectiva, fericita in lumea mea roz. Si pe deasupra, mai sunt si foarte norocoasa pentru ca minunata corporatie in care activez imi permite sa fiu asa.

Sunt foarte relaxata. In special de cand m-a mutat corporatia undeva inafara orasului. Am scapat de corporatistii teposi, cu betisoarele parfumate infipte bine-n cur si cu care trebuia sa dau mereu ochii in lift, la tigara sau pe culoarele cladirii de lux in care munceam cu totii ca niste sclavi. In cladirea asta interactionez cu oameni normali, oameni simpli, cu bun simt, care n-au basini de mari intelectuali, chiar daca au in cap mai multe decat multi altii. Acu', nu-i bag pe toti in aceeasi oala. Erau si in partea cealalta cativa oameni ok (in numar pe degetele de la picioare).

Aici, este totul foarte primitor. De la ditamai parcarea in care gasesti tot timpul loc liber, la curtea cladirii plina cu catei dragalasi, pana la cladire unde in weekend este un adevarat rasfat sa lucrezi. De pilda, in weekend, colegii mei, pompierii, gatesc. Avem o bucatarie mare, utilata ca acasa: mobila de bucatarie, aragaz, masa mare cu multe scaune si multe vase. Odata au facut ciorba, altadata mamaliga, azi au gatit ceva prajeli si au facut atata fum incat a pornit alarma de incendiu.

Colegii mei de aici se simt ca acasa cand vin la munca. Nu doar ca isi fac mancare gatita, dar isi spala si rufele. Nu de putin ori mi s-a intamplat sa vad haine la uscat pe calorifer.
Iata un exemplu:

Pana si toaleta este primitoare. Ia uitati ce mesaj avem deasupra veceului:

Oamenii de aici, de asemenea, sunt foarte relaxati si au foarte multa incredere unii in altii. Si nici n-au ganduri sinucigase. La concluzia asta am ajuns astazi, cand am vazut langa tonomatul de cafea o arma adevarata, rezemata de perete si nepazita de nimeni.







Si pe langa toate astea, mai este si Mogaldeata, cel mai simpatic catelus. E ala de ziceam eu mai demult ca sta in fund ca un urs. Intre timp, relatia noastra a evoluat iar dragostea dintre noi este... nepretuita.

Ai lăv mai giob (blou)! Singurul inconvenient este ca e departe de casa. Si mi se mai intampla sa vin pana aici cand nu este tura mea sau sa-mi uit cheile de la casa in birou si sa fiu nevoita sa ma intorc dupa ele...