Gasit, regasit

Eu nu caut mult dar ii gasesc bine. Atat de bine ca ma bufneste rasul de fiecare data cand ii gasesc. Atat de putin ii caut si atat de bine ii gasesc. Si cand ma gandesc ca ei nu cauta deloc si ma gasesc pe mine, ma bufneste rasul si mai tare. Atat de bine ma gasesc. Ei ma gasesc si eu ma regasesc.

Viata este minunata! Sunt zen.

Au(d)ictie placuta!

Viata VS Candy Crush

Sugar crush! Candy Crush! Wonderfull, you reached the level!

Candy crush este acest joc cu boamboane colorate care creeaza dependenta. Mie nu-mi plac jocurile. Ma joc pana la un punct si ajung sa ma plictisesc in maxim 3 zile. Ei bine, de jocul asta n-am reusit sa ma plictisesc pana acum, desi ma joc de cateva luni. Si cred ca a creat o intreaga isterie pentru ca observ ca tot mai multa lume il joaca. Probabil ca 99% dintre cititorii mei sunt jucatori de Candy Crush.

Si cred ca problema este destul de grava, caci discutiile mele cu jucatorii de Candy Crush sunt cam asa:


-... si am fost la blablabla si m-am intalnit cu bla.
- Ce mai zice bla?
- Zice ca blablabla si ca blablabla. Trimite-mi si mie o viata.
- Ti-am trimis. Blablabla, blablablablabla, bla. La ce nivel esti?
- 130. Mai am putin si te ajung. Blablablablablabla.
- Blablablablabla, blabla, blablablabla. Ajuta-ma sa trec de nivelul urmator. Blabla!
- Te-am ajutat. Cand ne vedem ca trebuie sa blablabla?

Eram intr-o zi in metrou, si o doamna respectabila pe la 45 de ani se aseaza langa mine, scoate tableta din geanta si incepe sa se joace Candy Crush. Intr-o alta zi, eram intr-un restaurant si pe fundalul muzicii se auzea sunetul de la Candy Crush.

Insa, ceea ce este cel mai grav este ca intr-o zi ii explicam unei prietene ca in viata este ca in Candy Crush. Ca la fel ca in Candy Crush, si in viata sunt unele nivele mai grele si unele mai usoare. Peste unele trecem foarte usor, iar la unele stam perioade destul de lungi pana sa le trecem. Uneori ne ajuta cate un prieten, alteori mai multi, uneori ne descurcam singuri. Dar ca atunci cand ne asteptam mai putin, primim combinatia de bile potrivite si reusim sa trecem nivelul.

Noroc ca prietena cu pricina era suficient de beata in momentul ala si a deviat discutia la madulare si alte cuvinte murdare pe care imi este rusine sa le scriu pe blog.

Zic si eu...

"Fericirea este ca un dop in cur pe care poate sa-l scoata oricine". (mi-a trecut zilele trecute pe la urechi si n-are nicio legatura cu ce urmeaza)
 
Dupa ce am trecut de faza in care ma simteam ca un om mic, calcat in picioare de toti prostii, am realizat ca facand asta sunt mai proasta decat prostii carora le permit sa ma calce-n picioare. Nu, pe bune! Unii oameni nu pot mai mult. Nivelul lor de intelegere, intelepciune, inteligenta si bun simt este undeva la -3, pe cand eu ma situez undeva la etajul 80. Asa ca degeaba ma confrunt eu cu ignoranta, apatia si nesimtirea. Si degeaba incerc eu sa ma apropii de oameni de cacat, doar pentru ca mi se pare mie ca au ceva potential, stralucire sau pentru ca asa e etic, sa ma port frumos.
Eu de azi inainte nu mai am de ce sa mai fiu draguta cu cei care nu sunt draguti cu mine. Nu am de ce sa le suport nesimtirea si badaranismul (nu stiu daca exista termenul asta, dar vine de la "badaran") si nu am de ce sa ling unde scuipa altii. Atata timp cat eu ma port exemplar si voi nu, nu vad motivul pentru care sa ne mai pierdem vremea unii cu ceilalti.

Eu nu ma supar. Si va respect nivelul de inteligenta si superficialitatea. Numai ca, din respect pentru respectul pe care vi-l arat, am voie, ca atunci cand nu ma respectati, sa va ignor. Si daca perseverati in prostie si va am si in fata, sa-mi permit, cu o subtilitate si cu o finete aparte, sa va trimit la -3. Nu aveti ce cauta la etajul 80.

Libertate

Daca reusesc sa ma las de tigari, sa ma las de tine va fi floare la ureche. Vreau sa fiu libera. Iar eu cand vreau ceva, obtin! Adio tigari!

Dorinta

Nu mai stiu nimic si nu mai simt nimic. Nu mai vreau nimic si nu mai cred nimic. Nici nu mai tremur si nici nu mai gandesc. Esti ceva ce mi-am dorit atat de mult timp incat ai ajuns sa stai inghesuit intr-un colt plin de praf in cutia mea cu dorinte. Esti lucrul cel mai ravnit si cel mai imposibil. Te-ai lipit cu aracet de fundul cutiei. Am incercat cu diluant, cu spaclul, cu apa, am spart cutia. Nu te-ai dezlipit. Am lipit-o la loc si am asezat peste tine noi dorinte. Te-am acoperit cu totul ca sa nu te mai vad. Te-am acoperit cu dorinte care ar fi trebuit sa te zdrobeasca, sa te striveasca, sa fii una cu aracetul. Te-am gadilat cu flori, cu vorbe frumoase. Ai praf pe tine. Abia te mai vad. Te-am sters. Acum te vad bine. Atat de bine incat imi vine sa arunc cutia cu tine in ea. Dar nu pot s-o arunc. Face parte din mine. Cutia. Cu tine lipit de ea.

Nu mai inteleg nimic...

Oameni imbracati in straie de... cacat!

Si eu sunt un om de cacat! Dar am cei 7 ani de acasa. Si chiar daca sunt de cacat cateodata, imi cer scuze si incerc de fiecare data sa indrept lucrurile.

Dar sunt oameni atat de imputiti, de au cacat in gura, le ies larve printre dinti si le pute gura a balega de porc la fiecare respiratie. Si stau ca intr-un balon plin de cacat pe care-l folosesc ca un scut sau ca un stil de viata. Iar eu sunt foarte nervoasa si-mi bag lupa-n toti oamenii de cacat, imbracati in cacat, care put a cacat si care sunt de cacat. I-as pune sa-si manance propriul cacat ca sa vada ce gust are. Si dupa i-as mai baga si in cacatul meu si i-as tine acolo pana la asfixiere. Si asa as face cu toti pana cand as curata lumea de ei, ca noi, oamenii curati, sa putem respira linistiti. Caci suntem inconjurati si condusi de atata cacat incat, in loc sa repiram natura si sa admiram fluturasii si pasaricile ciripitoare, trebuie sa mirosim cacat, sa ne ferim de muste si de bazaitul lor de cacat.

Cred ca highsictirelul a atins recordul astazi in materie de cacat.

CACAT! CACAT! CACAT!


Acum ma simt mai bine!

O faptura minunata

Poate ca nu este cel mai inteligent om din lume, dar naivitatea si perlele pe care le scoate o fac o faptura minunata. Este atat de mititica si are niste ochi atat de blanzi incat am momente cand imi vine sa o iau in brate si sa nu-i mai dau drumul niciodata.

Imi pune cele mai tampite intrebari si ma enerveaza uneori prezenta ei. O reped si tip la ea atat de tare incat incepe sa planga. Si nu se mai opreste din plans cateva zile. Regret si imi cer iertare, insa faptul este deja consumat. Dar ea ma iarta, caci ma iubeste atat de mult incat nu poate sa stea suparata pe mine. Dragostea ce mi-o poarta vindeca orice rana.

Este un om simplu. De cele mai multe ori nu ma intelege. Si cu toate astea, este fericita atunci cand eu sunt fericita, plange si ea daca ma vede pe mine ca plang si n-are liniste daca ma vede suparata.

Vorbeste la telefon atat de tare incat am impresia ca persoana de la capatul firului o aude si fara telefon. Daca sunt prin preajma, se baga in cel mai indepartat coltisor ca sa nu ma deranjeze.

Cu ea nu vorbesc niciodata despre bani, despre acte, despre proiecte ce necesita bani. Nu se pricepe. Ii este teama sa-si dea cu parerea dar ma sustine din umbra la tot pasul.

Uneori am tendinta sa o judec ca nu a facut nimic ca sa evolueze. Nici macar telefon mobil nu vrea, ii este rusine, citez: "Mi-e rusine sa-l scot din geanta daca-mi suna pe strada." Cine sunt eu sa judec un om atat de frumos in simplitatea lui?! N-a avut niciodata rabdare sa vada un film cap-coada. Dar a spus ca daca as juca eu intr-unul, s-ar uita de mai multe ori.

Ii place sa stea cu mine, sa vorbim, sa ne plimbam. Desi sustine ca nu are nevoie de cadouri de la mine, lucrurile pe care i le daruiesc le pretuieste cel mai mult.

Nu-mi spune niciodata "bravo!" cand fac un lucru bun, dar cand vorbeste cu cineva despre mine, ii lucesc ochii si spune lucruri atat de frumoase... Iar eu, de fiecare data cand mi se intampla un lucru important, o anunt prima data pe ea pentru ca stiu ca se bucura mai mult decat mine.

Intradevar, nu prea o aduc in discutii. Dar mama mea este atat de pretioasa incat nu vorbesc cu oricine si orice despre ea.