De cand m-am mutat la noua casa sunt saraca. Noroc cu pletosenia ca imi mai cumpara chestii, ca altfel eram saraca lipita. Insa supararea mea cea mai mare este ca am ajuns din cea care-i dadea bani Domnului T., sa fiu cea care ia bani de la el. Si pentru ca salariul lui este cam la jumatatea salariului meu, a inceput sa faca tot felul de manevre ca sa ma poata ajuta. Face lucrari individuale la el la serviciu, mai repara cate-o piesa stricata pe care-o vinde, mai gaseste cate-o bobina din care scoate cuprul si-l vinde. Este atat de simpatic! Ma induioseaza si-mi vine sa-l strang in brate si sa nu-i mai dau drumul niciodata. Atat de drag imi este. Imi aduce mereu cate un pachetel cu ce are el prin gradina, iar eu cand mai fac cate ceva bun de mancare ii pastrez si lui, sau cand cumpara pletosenia ceva mai deosebit de mancat, din partea mea ii pastrez si Domnului T. Macar atat sa fac si eu pentru el daca mai mult nu pot.
A venit intr-o zi la mine, cand nu eram acasa, ca sa-mi monteze niste prize. Pe seara m-a sunat ca sa ma intrebe cum traiesc eu doar cu un pateu stricat si cu o rosie in frigider? Probabil ca a incercat sa manance din pateu din moment ce si-a dat seama ca e stricat. Asa am realizat ca Domnul T. a facut foamea cat a stat la mine. De atunci am grija ca de fiecare data cand vine sa aiba ce manca. Si de fiecare data cand vine, rade tot. Daca sunt acolo, se sfieste, ii este rusine ca-l vad. Daca nu sunt, nu conteaza. Desface tot, gusta tot, daca-i place prea mult, termina.
Zilele trecute a avut loc, in fata casei mele, pe strada, un moment foarte emotionant intre mine si Domnul T. I-am cerut bani. El scoate portofelul din buzunar, il deschide, scoate toti banii din portofel, adica un teanc cu 3 bancnote de 1 leu si mi-i intinde. Evident ca nu i-am luat, dar gestul lui a fost nemarginit de frumos. Cum sa nu-l iubesti?! Cum?
Daca ar avea toti oamenii un Domn T. in viata lor, ar fi niste oameni foarte fericiti! Caci eu sunt.
