Da, sunt...

Relatia mea cu Pletosenia a fost foarte frumoasa... pana cand n-a mai fost. El, de altfel, un om special. Dar nu pentru mine. Inafara de faptul ca avea plete incepuse sa nu-mi mai placa nimic la el. Si nici macar asta nu-mi mai placea. Sa ai un prieten cu plete este ca si cum ai avea un animal de companie. Lasa par si miroase urat. Ma sufoca, irita si enerva orice facea sau zicea. Bine, atunci cand facea sau zicea ceva. Caci el nici nu prea zicea si nici nu prea facea nimic. Nu-l mai suportam! Dar am suferit foarte mult dupa ce l-am parasit. Am bocit, am zacut in pat zile in sir, mi se faca dor de el. Balarii! Am bocit pentru ca orgoliul meu era prea mare ca sa suporte faptul ca eu l-am parasit si el n-a facut nimic in privinta asta. Am zacut pentru ca eram obosita de atata plictiseala impreuna cu el. Si, de fapt, nu mi se facea dor de el. Ci incepuse sa mi se faca dor de un EL.

Intre timp m-am hotarat sa renunt si la cativa prieteni pe care ii consideram buni. Sunt buni in continuare, cred, doar ca nu pentru mine. Eu nu am nevoie, ca sa fiu fericita, decat de putina atentie. Putina atentie si sunt cea mai fericita. Atat intr-o relatie de cuplu, cat si intr-una de prietenie. Daca n-am parte de putina atentie din partea oamenilor carora eu le ofer toata atentia din lume, devin femeia "taioasa" din tablourile lui Cranach. Si decat sa fiu rupta din Cranach, mai bine elimin oamenii astia. Ii pastrez ca pe niste simple cunostinte. Oameni pentru care eu as fi fost capabila sa fac totul iar ei pentru mine nimic. Nu, multumesc! Nu-mi mai trebuie.

Si in timp ce eram inca pe vine, in incercarea de a ma ridica din lesin, am cunoscut acest om minunat, care emana minunat prin toti porii si care baga minunat prin toti porii mei. A reusit sa ma puna pe picioare fara sa stie ca eu ma taram cand l-am intalnit. Si nu stiu cat o sa mai fie minunat, sau daca ar trebui sa mi se para minunat, sau sa ma entuziasmez in vreun fel de cat de minunat este. Dar nici nu-mi este frica sa recunosc ca  Da, sunt (din nou) fericita!
                                                                                                                         

Cam asa...

Cutremur

Si cum dormeam eu ca o floricica, cu o baluta siroindu-mi din partea dreapta a gurii, sforanind ca o veverita si visand la criminali in serie, am deschis brusc ochii, mi-am sters baluta si am adormit la loc.

Era cutremur.

Mi-a zis mama dimineata.

Daca toata lumea vorbeste si scrie despre cutremurul de azi-noapte, am zis sa intru si eu in randul lumii. Pai ce mama ma-sii, doar a fost si la mine cutremur.