Daca anii trecuti ma dadeam cu curul de pamant prin Vama Veche si anul trecut am ars-o chill la conacul Domnului T., anul asta am ales sa muncesc.
Dupa ce m-am trezit dimineata ca o floricica, la ora 09:59 (pentru ca azi-noapte... deh), mi-am baut cele 2 cafele si mi-am fumat cele 5 tigari, mi-am luat iubitul de bicicleta si am iesit, ca doi indragostiti tinandu-se de coarne, in jurul Fi(H)erastraului. Ca acum, de cand am plecat de la mama din Vitan, nici n-am apucat bine sa ma mut in minunata-mi garsoniera de la mansarda din Bucurestii Noi, c-am ajuns sa locuiesc, intr-un frumos apartament de langa Arcul de Triumf. Nici nu stiu cand s-au intamplat toate astea. A, ba stiu. In perioada in care n-am mai scris pe blog.
Si dupa ce ne-am impiedicat de pedale pe Kiseleff si pe Aviatorilor, ne-am dus in umila garsoniera din B.N. si ne-am pus pe smotru pana seara la 19, cand a trebuit sa ajung la giob blou.
Da' am asa o satisfactie ca nu pot sa exprim in cuvinte cat de bine ma simt c-am scos la liman garsoniera. Imi statea pe creier, ca si lucrarea de licenta. Daca ar mai fi un 1 Mai as face-o si pe aia.
Ma simt mai grozav decat oricand. Cred ca, in sfarsit, m-am maturizat.
Cu ocazia asta pot sa va arat si voua ce garsoniera dragalasa am. Asa, numai putin. Ce-i dincolo de paravan, ramane dupa paravan. Dar pot sa va spun ca dupa paravan e cel mai frumos. Intinsi pe spate, din pat vedem doar cerul. Si senzatia pe care o ai cand deschizi geamul este ca esti la mare. Vorba mamei: "Imi place mult, zici ca esti la statiune!"
Mai sunt cateva lucruri de facut, dar toate la timpul lor.
