Licitație deschisă

Dacă voturile se cumpără, vreau și eu să primesc bani pentru un vot.

Plătesc impozit la casă, la mașină, plătesc o grămadă de TVA pentru că sunt foarte cheltuitoare, am plătit ani de zile peste 1500 de lei impozit din salariu. La mine de ce nu vine nimeni?

Să zicem, cu aproximație, că la impozit pe casă, pentru că am casa de puțin timp, am plătit 200 de lei. La mașină, cam 1500. La salariu, 1500(sumă)x12(luni)x8(ani), 144000 lei. 
Și sunt drăguță, pentru că fac abstracție de TVA, de taxa pusă pe carburant și alte sume pe care le-am plătit statului.

Domnilor candidați, mă ofer să-mi vând votul?!

Licitația începe de la 145000 lei.

Aștept ofertele voastre, iar eu promit că dacă-mi dați înapoi toți banii pe care vi i-am dat până acum, vă votez cu drag!

NU iE Ponta!

Eu sunt anti-politică dar asta pentru că sunt atât de pasională încât știu că dacă m-ar preocupa subiectul n-aș mai putea să dorm noaptea. Dar n-am scăpat! De data asta, pentru prima dată, m-a prins treaba cu alegerile. Și nu dorm noaptea! Acum e ora 2 și eu am un gol în stomac. Domnule Ponta, îmi dai fiori pe șina spinării și când mă gândesc la tine, îmi vine să ma arunc de la fereastră, precum Cristian Panait. 

Am votat o singură dată în 2009, în primul tur, cu Remus Cernea. Dacă trecea în turul 2, mă mai duceam odată la vot. Mi s-a părut cel mai zen și cel mai puțin comunist dintre toți contracandidații lui. Mie trebuie să-mi placă omul ca să-l votez ori, în cazul de față, să-mi displacă atât de mult celălalt, încât să merg la vot și să-l votez pe cel care-mi displace mai puțin.

Mi-ai atras atenția ca om, nu ca politician, tot în 2009, când întâmplător, am vazut asta la TV. Atunci te-am remarcat, fără să vreau, pe cuvânt! În ziua aia ți-am reținut și figura, și numele. Pentru mine ai fost și ai rămas omul care face gafa de a recunoaște în fața întregii țări ca fraudează alegerile. Mă gândesc că e ok să le fraudezi, orice om mai fraudează sistemul câteodată, dar să zici în gura mare că faci asta, este de-a dreptul scandalos.

Și eu acum, stau și te întreb, domnule Ponta, fără să am prea multe cunoștințe în domeniul politic:
- Cum ai reușit să ajungi prim ministru?!
- Cum ai putut să-l acuzi pe Băsescu în gura mare de atâtea lucruri urâte, când tu ești mai rau decât el?

Victor Viorel Ponta - prim-ministru (preşedinte PSD), Daciana Sârbu-Ponta (soţie) - europarlamentar (PSD), Ilie Sârbu (socru) - senator (PSD), Rodica Cazanciuc (verişoară) - director la Tarom (companie de stat), Robert Cazanciuc (soţul verişoarei) - ministrul Justiţiei (PSD), Gabriel Oprea (naşul de la prima cununie şi naşul de botez al primului copil) - vicepremier (preşedinte UNPR), George Maior (naşul de la cea de-a doua cununie şi naşul de botez al celui de-al doilea copil) - şeful SRI, Cornelia Naum (mama) - acţionară a unor firme abonate la contractele cu statul, Alexandra Ponta - Herţanu (sora) - acţionară a unor firme abonate la contractele cu statul, Iulian Herţanu (cumnat/ soţul surorii) - acţionar şi administrator al unor firme care au obţinut contracte de zeci de milioane de euro pe bani publici, multe fără licitaţie.

- Spune-mi, domnule Ponta, ție nu ție nu ți-ar fi rușine să conduci o țară în care toată lumea știe că ți-ai plagiat lucrarea de doctorat?! Să nu mai zic de sloganul electoral! Ce exemplu ne dai? Crezi că copiii noștri se vor mai strădui să exceleze în ceva având ca exemplu un președinte ca tine?!
- Cum te simți, domnule Ponta, când vezi că se fac proteste împotriva ta încă dinainte de a ajunge președinte?!

Domnule Ponta, eu protestez! Pentru că sunt mândru că sunt român și pentru că vreau o schimbare până la capăt, aleg Romania lucrului bine făcut!

Studiu de caz

"Ai un IQ atât de scăzut încât îmi vine să fug din calea ta de frica să nu se ia. 

Ai nevoie de atât de multă afirmare încât nici nu-ți dai seama că fiecare vorbă spusa și fiecare lucru făcut și gândit de tine, nu fac altceva decât să te marginalizeze și mai mult. 

Mă uit la tine când îmi vorbești și tot ceea ce gândesc este: "Sper că face misto de mine!!!", pentru că m-as simți mai bine să știu că faci misto decât că îmi vorbești serios. Când îmi dau seama că vorbești serios, îmi pun niște dopuri imaginare în urechi și îmi fac in cap scenarii în care te bat cu pumnii și picioarele până când taci. Asta este singurul fel în care te pot asculta.

Câteodată își fac apariția sentimentele mele bune și toată scârba pe care mi-o provoci se transformă în milă. Dar trece și aia când văd cât de multă importanță îți dai și cât de interesant crezi că gândești și trăiești.

Însă, ceea ce este cel mai deranjant la tine este că ești în mijlocul oamenilor și arunci în ei cu toate shit-urile și bullshit-urile care-ți debitează prin creierul ăla mic, cât un găinaț de furnică. 

- Ca și tratament, îți recomand aceste pastile care îți vor amorți cele doua emisfere ale creierului, întrucât procentul pe care îl folosești este atât de mic încât mai bine nu-l folosești deloc. 

- Dar eu sunt atât de cool și de mișto, cum să nu îmi mai folosesc creierul?!

- Ok, în cazul ăsta lăsam centrul gândirii dar trebuie neapărăt să faci operatie pentru oprirea centrului vorbirii.

-Wow!!! Știam eu că am probleme cu inima, dar nu credeam că voi ajunge să fac operație pe cord deschis.

-Chem o ambulanță, nu te pot lăsa să mergi acasă în starea asta!"

Și acesta este motivul pentru care nu m-am făcut psiholog!

Domnul T. este un erou

Aim ălaiv!

Numa' că acum sunt familistă, ocupată, preocupată și foarte ocupată. Între timp am devenit și actriță, nu mai sunt nici corporatistă, mă plimb, mă dedic în totalitate mie, iubitului meu (pe care-l cheama Horia și căruia Domnul T., din lipsă de "h", îi spune "Oria") și Domnului T. care a trecut de curând printr-o spitalizare îndelungată iar acum se află într-o lungă perioadă de recuperare. Da' cred ca este cel mai răsfățat bolnăvior dintre toți bolnăviorii care există. Am fost tot timpul lângă el, i-am dus și îi duc tot ce are nevoie, inclusiv ce nu are nevoie. I-am dus căruț cu rotile ca să pot să-l scot la aer și să-l plimb, iar el abia mă aștepta ca să-l plimb prin jurul spitalului. Pentru perioadele în care era singur, i-am dus HașPeul meu ca să se uite la filme și ca să se joace șa(h), și până la urmă i l-am lăsat de tot. Acum, de când e acasă, îl scot săptămânal la plimbare și îi cumpăr tot ce vrea el: mâncăruri și ornamente pentru grădină (i-am spus că in curând n-o să mai aibă loc de copaci din cauza ornamentelor). Abia mă așteaptă ca să vin. A avut o perioadă în care mă punea de fiecare dată să-i aduc aripioare picante de la kfc, după care mă certa, în timp ce înfuleca cu poftă, că am dat atâția bani pe ele. Este atât de mic și de chinuit că-mi vine să îl țin numai în brațe.

Domnul T. glumea și făcea haz de necaz chiar și pe patul de spital. Acum că și-a revenit, nu vă mai zic cât de vesel și drăgălaș este. Ba chiar îmi spune, cu zâmbetul pe buze, că acum este bun numai de dus la fiare vechi (având niște tije, suruburi și niște placuțe de metal bagate prin el). Pentru mine este un erou și un model de urmat în viață. Chiar și în cele mai urâte momente pe care i le oferă viața, el este cu zâmbetul pe buze, gasește ce să facă și se bucură de toate. Mi-ar plăcea să fiu și eu măcar pe un sfert dintr-un sfert de cool pe cât este el.

Numai uitați-vă cum arată un Domn T. suferind, cu fața lui senină bătută de ani, muncă și greutăți:

Ca să nu mai zic că pe patul de spital își făcea poze singur când avea cele mai mari dureri, ca să se uite la ele mai târziu. Dar chiar și la alea se uită râzând, amuzat fiind de fața lui întunecată de durere. Se amuză teribil când vede cât de urât era.

Domnul T. este plin de viață și plin de surprize. Eu îl suspectam că ar fi o mironosiță, întrucât la cea mai mică zgârietură se văita ca un bebeluș și mă punea să-l tratez. Îmi arăta unde s-a lovit și îmi explica în detaliu cum s-a lovit.

Eu nici nu pot să explic prin ce perioadă neagră am trecut. Am fost atât de speriată și atât de tristă, și ce mă bucuram înainte de el, acum mă bucur înzecit. Realizez că oamenii nu trăiesc veșnic și că într-o zi va veni și rândul lui. Și după experiența asta realizez că oricând se poate întâmpla ceva rău. Iar când el nu va mai fi, o parte din mine se va stinge. Voi fi sfâșiată să pierd un om pe care-l iubesc atât de mult.

P.S. Diacriticile le-am căpătat de la lucrarea de licență.

Un 1 Mai putin mai muncitoresc

Anul asta am avut cel mai putin ratat 1 Mai de pana acum.

Daca anii trecuti ma dadeam cu curul de pamant prin Vama Veche si anul trecut am ars-o chill la conacul Domnului T., anul asta am ales sa muncesc.

Dupa ce m-am trezit dimineata ca o floricica, la ora 09:59 (pentru ca azi-noapte... deh), mi-am baut cele 2 cafele si mi-am fumat cele 5 tigari, mi-am luat iubitul de bicicleta si am iesit, ca doi indragostiti tinandu-se de coarne, in jurul Fi(H)erastraului. Ca acum, de cand am plecat de la mama din Vitan, nici n-am apucat bine sa ma mut in minunata-mi garsoniera de la mansarda din Bucurestii Noi, c-am ajuns sa locuiesc, intr-un frumos apartament de langa Arcul de Triumf. Nici nu stiu cand s-au intamplat toate astea. A, ba stiu. In perioada in care n-am mai scris pe blog.

Si dupa ce ne-am impiedicat de pedale pe Kiseleff si pe Aviatorilor, ne-am dus in umila garsoniera din B.N. si ne-am pus pe smotru pana seara la 19, cand a trebuit sa ajung la giob blou.

Da' am asa o satisfactie ca nu pot sa exprim in cuvinte cat de bine ma simt c-am scos la liman garsoniera. Imi statea pe creier, ca si lucrarea de licenta. Daca ar mai fi un 1 Mai as face-o si pe aia.

Ma simt mai grozav decat oricand. Cred ca, in sfarsit, m-am maturizat.

Cu ocazia asta pot sa va arat si voua ce garsoniera dragalasa am. Asa, numai putin. Ce-i dincolo de paravan, ramane dupa paravan. Dar pot sa va spun ca dupa paravan e cel mai frumos. Intinsi pe spate, din pat vedem doar cerul. Si senzatia pe care o ai cand deschizi geamul este ca esti la mare. Vorba mamei: "Imi place mult, zici ca esti la statiune!"

Mai sunt cateva lucruri de facut, dar toate la timpul lor.

Nirvana

Eu nu mai pot sa mai scriu.

Nu mai am chef si timp. Si nu mai pot. M-am blocat in relatie si in timp.

Zbor deasupra unui cuib de cuci. In sensul ala, da' in sensul bun.

La 27 de ani ma pot lauda ca am atins Nirvana. Pluteeeesc, pluteeeesc, pluteeeeeeeeesc.