Indragosteala de primavara

Eu primavara ma indragostesc. In fiecare primavara, Si-mi trece. Adica, imi trecea. De anul trecut am observat ca m-am maturizat, ca nu-mi mai trece la sfarsitul primaverii. Poate ca primavara trecuta a fost mai speciala. Poate ca eu am fost mai speciala primavara trecuta. Atat de speciala incat inca ma mai tine indragosteala aia de primavara trecuta. Primavara asta nu mai e nimic nou. Same old shit! Care ma tine si primavara, si vara, si toamna, si iarna. Dar e ok. Mie-mi place sa fiu indragostita. Daca n-as fi indragostita, n-as trai. M-as plictisi. Si mintea mi-ar fi limpede. Nu inspumata ca valurile marii, cum imi place mie. Si m-as plictisi. Ingrozitor! Dar e frumos! Si iarna asta am fost indragostita. Nu de om, de idee. Dar ideea s-a dus, omu' a ramas, dupa a fugit, iar s-a intors. M-a obosit! Nu mai vreau. E mai bine sa fii indragostit de cineva care nu te vrea. E cel mai bine! Mai putine batai de cap. A venit primavara si sunt indragostita. Sper ca anul asta sa-mi treaca pana la sfarsitul primaverii. Ca am treburi mai importante de facut decat sa fiu indragostita.

Trebuie sa ma maturizez cumva! Sa ma responsabilizez. Caci prea sunt ca o floricica cu multe responsabilitati. Doar stamina, pistilul si polenizarea sunt de mine.

O primavara frumoasa va doresc! Caci a mea presimt ca va fi.

Gooool!

Eu cand am goluri in stomac, n-am goluri in stomac. Am prapastii si cratere in stomac. Si le umplu cu mancare.

Asa, si?!

Imaginati-va ca sunteti intr-o parcare cu plata. Doar imaginati-va! Si asteptati la bariera in spatele unei masini mici cu numar predestinat: B XX PTI. Si conducatorul acelei masini mici este tot un om mic. Si asteptati. La un moment dat, soferul masinii mici reuseste sa ajunga cu manuta lui mica si sa bage in dracia aia de masinarie tichetul de parcare. Si dupa ce reuseste, intinde manuta ca sa-l scoata. Si-o intinde, si-o intinde si iar o intinde pana cand i se opreste motorul de la masina cea mica. Dupa ce i se opreste motorul il porneste la loc si intinde din nou mana ca sa ia tichetul din dracie. Dupa, se enerveaza si deschide cu forta usa de la masina. Usa deschisa cu forta se opreste in bordura. Dupa ce ii vedeti zulufii creti si roscati agitandu-se pe scaunul din fata al soferului si manuta aia mica de se tot intinde, dupa ce vedeti ca are personalitate si deschide cu forta usa de la masina, vedeti si un piciorus mic incaltat un bocanc mic si rosu cu blanita alba, ca al lui Mos Craciun. In cele din urma reuseste sa scoate tichetul, sa bage piciorusul la loc in masina si sa inchida usa. Se ridica bariera. Bucurie maxima! Dar nu pleaca... mai deschide odata usa ca sa-si recupereze geaca pe care a prins-o in usa cand a inchis-o ultima oara. Fiind panta, in timp ce-si scoate geaca din usa, vine usor catre voi si va panicati. O sa va loveasca! Dar nu! Fara sa-si de-a seama, pleaca inainte de a va accidenta.

Eu acum incerc sa vad prin ochii celui care statea in spatele meu. Oricum, toata operatiunea a durat mai mult decat a durat ca sa scriu despre ea.

Sunt simpatica, sau ce?!

Servetele

Azi am fost la Biserica. Nu mai fusesem de mult. Si cand a inceput preotul sa citeasca din Biblie, m-am cutremurat! Si am inceput sa plang. Nu voiam sa plang, insa nu ma puteam opri. Curgeau lacrimile siroaie, siroaie, siroaie... Servetele n-aveam. N-aveam decat manecile de la pulover. Si nu voiam sa plang pentru ca nu aveam cu ce sa ma sterg. Dar lacrimile tot curgeau, si curgeau, si curgeau... Si odata cu ele si mucii. Si a venit o babuta sa ma intrebe daca imi este rau. Pentru moment am uitat de lacrimi si de muci, si am zambit. Dupa care iar am inceput sa plang. Si am inceput sa plang atat de tare incat a mai venit odata babuta ca sa ma intrebe ce am. N-am mai putut sa zambesc si am iesit. Nu stiu cum am nimerit iesirea pentru ca nu mai vedeam nimic de lacrimi. Nici la masina nu stiu cum am ajuns. Ploua. Iubesc ploile. Mai mult decat Blandiana. Nu mai stiam daca am in ochi ploaie sau lacrimi. Am intrat in masina si am deschis geamul ca sa ma mai ploua putin in timp ce plang. Si am stat in masina pana m-am oprit din plans. In linistea ploii si in bezna serii. Si mi-am dat seama ca-s o sensibila si o romantica. Si un om prea bun in lumea asta haotica. Si-mi parea rau ca n-am servetele. Nu intelegeam de ce nu am niciodata servetele la mine. Dupa mi-am dat seama ca nu am pentru ca eu nu plang pe strada. Niciodata. Dar de acum incolo o sa-mi iau. Pentru ca sunt o sensibila. Si o nebuna. Care rade... ori plange. Si care se sterge cu manecile de la pulover. Pentru ca n-are servetele.

Asta a citit preotul:


„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Coafura rezista...

... fix 2 saptamani. Sau 2 saptamani in cap.

Oricat de bun ar fi fixativul si stilistul, dupa 2 saptamani trebuie s-o stric. Neaparat! Cum as putea eu sa-mi pastrez o coafura cand parul meu trebuie sa stea cret si valvoi?! Imposibil! Intotdeauna revin la coafura mea naturala. Daca se incapataneaza sa reziste, o stric eu.

Si mor de ras cand ma gandesc ca sunt atat de inteligenta si ma port atat de prosteste. Si nu ma mai pot opri din ras. Rad de mine si de cat de copil sunt. Si ma bucur atat de mult ca pot sa rad! Si rad! Deci rad! Inca mai rad!

Sunt o nebuna! O nebuna care rade.

Nu sunt eu mai jos, da' e ca si cum as fi.