Realizari si oameni

Mi-a reamintit mama ieri ca la 18 ani, in timp ce faceam scoala de soferi, i-am spus: "Voi face tot ce-mi sta in puteri ca sa realizez tot ceea ce-mi doresc sa realizez".
Si asa am facut. Nu a existat ceva sa-mi doresc si sa nu obtin. Ceva ce a tinut strict de mine si de familia mea care m-a sprijinit in tot ceea ce mi-am propus sa fac. Nu am fost un copil rasfatat, nu am primit nimic de-a gata. Daca mi-era foame, mama ma trimitea sa-mi fac singura de mancare, daca voiam nu stiu ce prostie, tata ma trimitea la munca si-mi spunea sa-mi cumpar singura. Nu mi-a lipsit niciodata strictul necesar si nu am avut niciodata mai mult decat altii. Si ma bucur ca a fost asa pentru ca am capatat o oarecare independenta. De exemplu, am cantat o lunga perioada de timp intr-un cor. Si mergeam cu corul la tot felul de spectacole, festivaluri si competitii prin tara. Intr-un an am fost chemati in insulele Rhodos. Ai mei nu au vrut sa ma lase sa merg deoarece presupunea anumite costuri. Prima excursie pe care mi-am permis-o din banii mei a fost in Grecia.

Lucrez de la o varsta frageda si nu mi-a fost niciodata frica de munca. Ca sa-mi strang bani de scoala de soferi m-am chinuit o vara intreaga ca lucrator comercial intr-un supermarket. Stateam cate 12 ore in picioare, stergeam rafturi, caram cutii si aveam o satisfactie nemasurata cand ajungeam acasa dupa o zi de munca sau in ziua de salariu cand primeam 350 de lei, salariul meu pe o luna. Eram in perioada de vacanta dintre clasa a 12-a si bacalaureat si eu in loc sa stau acasa si sa invat, mergeam la cate 2 interviuri pe zi.

Nu aveam nevoie de o masina, aveam cu ce sa ma deplasez. Nu aveam nevoie de o casa, aveam unde sa stau. Nu aveam nevoie de atata incaltaminte, atatea haine, atatea genti si atatea accesorii; cate un rand din fiecare mi-ar fi fost de ajuns.. Nu aveam nevoie sa ies din tara, puteam foarte bine sa ma plimb prin Bucuresti. Nu aveam nevoie sa muncesc, puteam foarte bine sa stau acasa, o farfurie de mancare s-ar fi gasit oricand si pentru mine. Si poate ca nici de actorie nu aveam nevoie.

Departe de mine gandul de a ma lauda in vreun fel. Vreau doar sa lamuresc ca eu sunt genul de om care "vrea", "poate" si "face" si ca sunt putini oameni care ma sustin si care se bucura sincer, fara sa arate semne de invidie si rautate. Foarte putini...

Eu nu sunt in concurenta cu nimeni si nu vreau sa dovedesc nimic nimanui. Sunt in concurenta cu mine, cu aspiratiile mele si vreau sa-mi dovedesc mie ca sunt in stare sa evoluez. Daca tu ai alte ganduri si alte aspiratii, nu vad de ce ar trebui sa le judeci pe ale mele. Mai ales in conditiile in care eu m-am bucurat sincer si te-am sustinut chiar si atunci ti-ai indeplinit pana si cel mai marunt vis.

Sunt dezamagita de oamenii care nu stiu sa se bucure de realizarile oamenilor din viata lor. Foarte dezamagita...

Traiesc in uitare...

Am citit sute de carti. Nu mai stiu cine le-a scris si despre ce era vorba in ele. Desi unele mi-au placut atat de mult incat le-am citit de mai multe ori. Tin minte doar cateva titluri care intradevar m-au facut sa spun "WOW!". Dar de ce m-au facut sa spun "wow", nu mai stiu.
Am vazut sute de filme. Actiune, actori, regizori - blank.
Am vazut zeci de piese de teatru. Mi-e rusine cu mine! La fel ca si in cazul cartilor si al filmelor.

Eu nu pot sa port o discutie detaliata despre un anumit subiect. Oricare ar fi el. Spun doar franturi. Nu pot sa detaliez nimic. Ma oboseste. Spun scurt si la obiect ceea ce am de spus. In general imi place sa vorbesc despre nimic. Sunt putini oameni cu care pot face asta.

Stau de vorba cu oameni, ma uit si ma minunez cum de reusesc sa retina atatea chestii si sa povesteasca in detaliu lucruri care li s-au intamplat in urma cu zeci de ani. Eu nu pot sa povestesc in detaliu nici macar ce mi s-a intamplat in urma cu 5 minute.

Spun chestii acide fara sa-mi dau seama, dupa care uit. Si mi se reaminteste dupa ceva vreme despre cum am spus lucrul ala. Si eu sunt socata ca a putut sa iasa din gura mea asa un porumbel. Observ ca o fac din ce in ce mai des.

Am o memorie proasta. Nu tin minte nici lucruri importante, nici lucruri neimportante. De fapt, tin minte dar doar franturi.

Eu nu stiu un cantec cap-coada. Nu stiu numele membrilor formatiilor mele preferate. Nu stiu nimic. Pana si chestiile de le invat la actorie le uit. Le tin minte cand le am de prezentat dar daca nu le mai repet, se duc.

Si ce este, de fapt, cel mai grav, este ca nu tin minte emotii, trairi. Uit cum este sa mi se franga inima, uit cum este sa fiu luata de proasta, uit cum este sa fiu prea sincera, uit cum este sa fiu prea buna, uit cum este sa ma atasez de cineva, uit cat de de cacat sunt oamenii, uit cum este sa fiu fericita. Uit totul.

Traiesc intr-o uitare. Imi amintesc doar franturi. Franturi irelevante. Si atunci cand recitesc o carte imi reamintesc totul in timp ce recitesc, cand vad un film imi reamintesc totul in timp ce-l revizualizez si cand imi iau cate un sut un cur imi amintesc cat de tare doare.

Tendinte noi

M-am dus zilele trecute la facultate cu o rochie neagra, all in black si geanta verde, pleata-mi roscata si creata, care-mi ajunge pana la cur, desfacuta. Aveam si o dispozitie buna, ceea ce completa restul tinutei. Aratam ca o pizda, cum s-ar zice in popor. Si imi batea primavara-n plete si avem un zambet fericit pe fata, radiam. Mergeam ca o gazela, ca un model pe podiumul de prezentare, eram in centrul atentiei, cea mai frumoasa si cea mai cea. Si toata lumea se uita la mine, si pe strada, si in RATB si peste tot.  Un mic pitic din capul meu topaia de bucurie cand vedea ca toate privirile sunt atintite asupra mea. Eram mandra! Dar mandria asta n-a fost sa fie buna, caci am ajuns la facultate si primul coleg care mi-a iesit in cale mi-a spus: "Vezi ca ti-a ramas pasta de dinti pe barbie!"

Deci... primavara asta se asorteaza geanta cu pasta de dinti de pe fata.

Hepi barzdei Mister T.

Voi stiati ca Domnul T. este nascut in aceeasi zi cu David Gilmour?! Bine... cu vreo 15 ani mai tarziu, dar tot pe 6 martie.

Azi-dimineata era foarte bine dispus. Radia. Nu stiu de ce, ca doar a mai imbatranit cu un an. Si scotea tot felul de onomatopee. Mie imi parea ca incearca sa sune a privighetoare, dar ii iesea mai mult a barza, si pe alocuri a cioara. Apropos de barza, l-am intrebat zilele trecute ce cadou vrea de ziua lui si mi-a spus, cu jumatate de gura, ca vrea un nepotel. Am ras. I-am spus ca poate la anu'. S-a linistit dupa ce i-am dat bani. De unde fac eu rost de nepotel pana la anu'?!

Domnul T. face floricele

Nu stiu ce m-as fi facut fara ajutorul Domnului T., acum, de Martisor. A fost un factor important in mica mea afacere:

Intr-o zi mi-a spus ca a facut si el floricele... la ceaun!

O zi din viata

1,

El: Erai aici?
Ea: Da, dar m-au mutat.
El: Nu, adica azi erai aici?
Ea: Da...
El: Nu te-am vazut.
Ea: Pleci acasa?
El: Da, am o interventie. Mi-am inundat vecina.

2.

Alt El: Vii sa dormi la mine in noaptea asta?!
Aceeasi ea: (un zambet)
Peste 2 ore:
El: Nu te mai intorci?!
Ea: Vrei sa ma mai intorc?
El: Da!
Ea: Ce vrei de la mine?
El: Nu stiu...
Tacere
El: Ai spus ca dormi la mine.
Ea: Tu ai spus. Daca nu stii ce vrei, ce mai vrei de la mine?!
El o strange in brate.
Ea: Bine, vin. Dar sa stii ca sunt la ciclu.
El: Atunci o sa merg la sala.

3.

Dupa 2 zile, cutia este goala.