Mi-a reamintit mama ieri ca la 18 ani, in timp ce faceam scoala de soferi, i-am spus: "Voi face tot ce-mi sta in puteri ca sa realizez tot ceea ce-mi doresc sa realizez".
Si asa am facut. Nu a existat ceva sa-mi doresc si sa nu obtin. Ceva ce a tinut strict de mine si de familia mea care m-a sprijinit in tot ceea ce mi-am propus sa fac. Nu am fost un copil rasfatat, nu am primit nimic de-a gata. Daca mi-era foame, mama ma trimitea sa-mi fac singura de mancare, daca voiam nu stiu ce prostie, tata ma trimitea la munca si-mi spunea sa-mi cumpar singura. Nu mi-a lipsit niciodata strictul necesar si nu am avut niciodata mai mult decat altii. Si ma bucur ca a fost asa pentru ca am capatat o oarecare independenta. De exemplu, am cantat o lunga perioada de timp intr-un cor. Si mergeam cu corul la tot felul de spectacole, festivaluri si competitii prin tara. Intr-un an am fost chemati in insulele Rhodos. Ai mei nu au vrut sa ma lase sa merg deoarece presupunea anumite costuri. Prima excursie pe care mi-am permis-o din banii mei a fost in Grecia.
Lucrez de la o varsta frageda si nu mi-a fost niciodata frica de munca. Ca sa-mi strang bani de scoala de soferi m-am chinuit o vara intreaga ca lucrator comercial intr-un supermarket. Stateam cate 12 ore in picioare, stergeam rafturi, caram cutii si aveam o satisfactie nemasurata cand ajungeam acasa dupa o zi de munca sau in ziua de salariu cand primeam 350 de lei, salariul meu pe o luna. Eram in perioada de vacanta dintre clasa a 12-a si bacalaureat si eu in loc sa stau acasa si sa invat, mergeam la cate 2 interviuri pe zi.
Nu aveam nevoie de o masina, aveam cu ce sa ma deplasez. Nu aveam nevoie de o casa, aveam unde sa stau. Nu aveam nevoie de atata incaltaminte, atatea haine, atatea genti si atatea accesorii; cate un rand din fiecare mi-ar fi fost de ajuns.. Nu aveam nevoie sa ies din tara, puteam foarte bine sa ma plimb prin Bucuresti. Nu aveam nevoie sa muncesc, puteam foarte bine sa stau acasa, o farfurie de mancare s-ar fi gasit oricand si pentru mine. Si poate ca nici de actorie nu aveam nevoie.
Departe de mine gandul de a ma lauda in vreun fel. Vreau doar sa lamuresc ca eu sunt genul de om care "vrea", "poate" si "face" si ca sunt putini oameni care ma sustin si care se bucura sincer, fara sa arate semne de invidie si rautate. Foarte putini...
Eu nu sunt in concurenta cu nimeni si nu vreau sa dovedesc nimic nimanui. Sunt in concurenta cu mine, cu aspiratiile mele si vreau sa-mi dovedesc mie ca sunt in stare sa evoluez. Daca tu ai alte ganduri si alte aspiratii, nu vad de ce ar trebui sa le judeci pe ale mele. Mai ales in conditiile in care eu m-am bucurat sincer si te-am sustinut chiar si atunci ti-ai indeplinit pana si cel mai marunt vis.
Sunt dezamagita de oamenii care nu stiu sa se bucure de realizarile oamenilor din viata lor. Foarte dezamagita...
& Fantastica Floricică F :)
RăspundețiȘtergere