Duminica a fost din nou ziua mea pentru ca-s o Floricica.
Si tot duminica s-a nimerit sa fiu la giob blou.
Iar eu la telefonul de serviciu raspund cu "Florentina".
Si duminica, la mine la giob blou, suna telefonul din 10 in 10 minute.
In concluzie, am primit cele mai multe urari telefonice din istoria urarilor telefonice. Discutiile care, in mod normal, dureaza maxim 1 minut, au ajuns sa dureze 3, 4 minute.
Inca ma mai doare cerul gurii de la cate "multumescuri" am trancanit. Pe omuletul din gat l-a tras curentul de la cat de mult am tinut gura deschisa.
Eu: Florentina!!!
Sunatorul: La multi ani!
Eu: Multumesc frumos!
Cam asa au inceput toate conversatiile, urmate de alte bla-bla-uri.
La un moment dat, mi s-a intiparit atat de adanc in cerebel ca tre' sa zic "multumesc", incat la unul dintre telefoane am raspuns cu "Multumesc!" in loc de "Florentina".
Cea mai frumoasa urare am primit-o duminica dimineata de la minunatul meu coleg D. (care mai nou ceteste blogu', asa ca nu-mi permit sa zic nimic de rau. Nu vreau sa-mi scada audienta, da' trageti singuri concluziile.) si a sunat FIX asa:
"Ce ai de mancare?!"
joi, 21 aprilie 2011
vineri, 15 aprilie 2011
Oficial...
... ma declar bloggerita!!!
Azi-noapte am visat ceva. Nu mai stiu ce am visat pentru ca nu imi amintesc niciodata ce visez. Dar precis era ceva foarte interesant pentru ca m-am trezit brusc intrebandu-ma: "Oare cate vizualizari are pe blog?!"
E grav?!
Azi-noapte am visat ceva. Nu mai stiu ce am visat pentru ca nu imi amintesc niciodata ce visez. Dar precis era ceva foarte interesant pentru ca m-am trezit brusc intrebandu-ma: "Oare cate vizualizari are pe blog?!"
E grav?!
luni, 11 aprilie 2011
Tuica
Am fost ocupata dom'le!!!
Nu, nu cu serviciul. Si nici cu scoala. Si nici cu baietii. Cu fetele nici atat!
Am fost ocupata cu mine.
In luna martie am fost la 2 dintre cele mai ravnite piese de teatru ale momentului:
- Egoistul cu Radu Beligan. Jos palaria in fata maestrului. Inca ma apuca toate emotiile din lume cand ma gandesc la el. Este rablagit fizic. Merge foarte greu, nu se poate ridica de pe scaun decat daca se sprijina de ceva sau este ajutat de cineva; intre acte, cand se stingea lumina, se vedeau siluete de oameni care il ajutau sa se schimbe, ridice, mute locatia scenica. Dar joaca extraordinar. Este incomparabil, inconfundabil, inegalabil. Impresionant. La sfarsit piesei, plangacioasa din mine si-a facut facut loc si a imprastiat niste lacrimi.
O piesa trista in esenta dar prezentata prin sarcasmul inconfundabil al lui Beligan, care a starnit hohote de ras prin randul celor din sala.
- Dineu cu prosti cu Horatiu Malaele si Serban Ionescu. Nu se compara cu Egoistul dar este o piesa foarte buna. Genuri diferite, actori diferiti... Oricum, a meritat fiecare banut. Am ras cu lacrimi de elefant.
Nu-s critic de teatru, doar mi-am exprimat parerea.
Tot in luna martie m-am si indragostit. Nu este nimic nou... mi se intampla in fiecare martie. Si de fiecare data imi trece pana in aprilie. Tocmai d'asta, el nu afla niciodata. Nu vreau sa-l dezamagesc in aprilie.
De curand a mai trecut un an de cand a mai trecut un an de anul trecut. Adica, a fost ziua aia cu multe urari de la multi ani, impliniri si bla bla bla-uri. Din diverse motive, am fost destul de nefericita. Nu m-a mai dezamagit niciodata atata lume intr-o perioada atat de scurta.
Asa ca, sigura concluzie pe care am putut s-o trag anul asta de ziua mea a fost ca nu mai beau niciodata tuica.
Nu, nu cu serviciul. Si nici cu scoala. Si nici cu baietii. Cu fetele nici atat!
Am fost ocupata cu mine.
In luna martie am fost la 2 dintre cele mai ravnite piese de teatru ale momentului:
- Egoistul cu Radu Beligan. Jos palaria in fata maestrului. Inca ma apuca toate emotiile din lume cand ma gandesc la el. Este rablagit fizic. Merge foarte greu, nu se poate ridica de pe scaun decat daca se sprijina de ceva sau este ajutat de cineva; intre acte, cand se stingea lumina, se vedeau siluete de oameni care il ajutau sa se schimbe, ridice, mute locatia scenica. Dar joaca extraordinar. Este incomparabil, inconfundabil, inegalabil. Impresionant. La sfarsit piesei, plangacioasa din mine si-a facut facut loc si a imprastiat niste lacrimi.
O piesa trista in esenta dar prezentata prin sarcasmul inconfundabil al lui Beligan, care a starnit hohote de ras prin randul celor din sala.
- Dineu cu prosti cu Horatiu Malaele si Serban Ionescu. Nu se compara cu Egoistul dar este o piesa foarte buna. Genuri diferite, actori diferiti... Oricum, a meritat fiecare banut. Am ras cu lacrimi de elefant.
Nu-s critic de teatru, doar mi-am exprimat parerea.
Tot in luna martie m-am si indragostit. Nu este nimic nou... mi se intampla in fiecare martie. Si de fiecare data imi trece pana in aprilie. Tocmai d'asta, el nu afla niciodata. Nu vreau sa-l dezamagesc in aprilie.
De curand a mai trecut un an de cand a mai trecut un an de anul trecut. Adica, a fost ziua aia cu multe urari de la multi ani, impliniri si bla bla bla-uri. Din diverse motive, am fost destul de nefericita. Nu m-a mai dezamagit niciodata atata lume intr-o perioada atat de scurta.
Asa ca, sigura concluzie pe care am putut s-o trag anul asta de ziua mea a fost ca nu mai beau niciodata tuica.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)