Domnul T. si pasaricile lui (2)

Domnul T. nu prea bea. Dar si cand o face, ma face sa fiu mandra de el. Devine de 10 ori mai simpatic si mai ghidus. Dupa cateva pahare se transforma intr-un titirez uman care se invarte singur. N-are stare, vorbeste mult, se da peste cap, rade intr-una, alearga dintr-un loc in altul, se mai si impiedica, ce sa mai... e ca si cum te-ai uita la o piesa de teatru foarte buna si foarte hilara, cu un singur personaj care umple toata scena.

Ceea ce voiam sa spun, de fapt, este ca desi nu prea bea, are un bar de toata frumusetea cu tot felul de sticle de whisky, vin, coniac, pahare, paharute si suporturi speciale pentru pahare si sticle. Sticlele sunt toate neincepute, incepe cate una doar la cine stie ce ocazie. Barul asta este pentru el un mic coltisor de rai in care intra doar de sarbatori, dupa ce se spovedeste.

Si daca tot este el intr-o permanenta miscare, si daca tot are tot timpul idei de amenajari interioare, iata-l pe Domnul T. cum s-a gandit sa-si upgradeze si barul. Si nu cu sticle, ci cu pietre de rau, d'alea cum a pus pe stalpii casei si pe grota. Numai ca nu s-a rezumat doar la a pune pietre. Am o prietena care face pictura pe piatra, nisip, sticla si tot ce-ti mai trece prin cap. M-a batut la cap o luna sa vorbesc cu ea ca sa-i picteze pe o piatra doi betivi. Nu am vrut sa o obosesc foarte tare, pentru ca nu ar fi fost prima data cand apelez la ea pentru Domnul T. (i-a mai facut in trecut cateva icoane si cateva pietre pentru care nu mi-a luat niciun ban), asa ca am ales de la ea o piatra pe care o avea deja facuta. Dar Domnul T. nu s-a multumit cu atat... A vrut sa-si mai puna putin amprenta, asa ca a luat un marker si a facut propria lui pictura, dupa cum se poate vedea in poza. Un adevarat artist...

Corporeişăn stail

Eu de cativa ani mi's corporatista. Da's corporatista d'aia misto, de are viata personala si face chestii constructive si artisice in paralel. Mie-mi place sa spun despre mine ca sunt "corporatista de ocazie", "in trecere" sau "corporatista in timpul liber". Recunosc, am avut o perioada in care credeam ca imi doresc sa avansez, sa fiu corporatista corporatistelor, business, serioasa, plina de bani si dedicata trup si suflet corporatiei. Da' mi-a trecut repede, din fericire. As putea sa renunt, sa fiu o boema fara bani si fara perspectiva, sa traiesc de pe-o zi pe alta cu nimic, sa ma bucur de plimbarile lungi pe trotuar pentru ca nu am bani de bilet la RATB in loc sa-mi tin curu' in masina, sa atarn de altii ca sa-mi dea bani de tigari pentru ca desi n-am bani de ele, n-am suficienta ambitie sa le las, sa traiesc in lumea mea in care totul este roz, in care eu sunt fericita fara nimic material. Dar m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca eu sunt o boema fara perspectiva, fericita in lumea mea roz. Si pe deasupra, mai sunt si foarte norocoasa pentru ca minunata corporatie in care activez imi permite sa fiu asa.

Sunt foarte relaxata. In special de cand m-a mutat corporatia undeva inafara orasului. Am scapat de corporatistii teposi, cu betisoarele parfumate infipte bine-n cur si cu care trebuia sa dau mereu ochii in lift, la tigara sau pe culoarele cladirii de lux in care munceam cu totii ca niste sclavi. In cladirea asta interactionez cu oameni normali, oameni simpli, cu bun simt, care n-au basini de mari intelectuali, chiar daca au in cap mai multe decat multi altii. Acu', nu-i bag pe toti in aceeasi oala. Erau si in partea cealalta cativa oameni ok (in numar pe degetele de la picioare).

Aici, este totul foarte primitor. De la ditamai parcarea in care gasesti tot timpul loc liber, la curtea cladirii plina cu catei dragalasi, pana la cladire unde in weekend este un adevarat rasfat sa lucrezi. De pilda, in weekend, colegii mei, pompierii, gatesc. Avem o bucatarie mare, utilata ca acasa: mobila de bucatarie, aragaz, masa mare cu multe scaune si multe vase. Odata au facut ciorba, altadata mamaliga, azi au gatit ceva prajeli si au facut atata fum incat a pornit alarma de incendiu.

Colegii mei de aici se simt ca acasa cand vin la munca. Nu doar ca isi fac mancare gatita, dar isi spala si rufele. Nu de putin ori mi s-a intamplat sa vad haine la uscat pe calorifer.
Iata un exemplu:

Pana si toaleta este primitoare. Ia uitati ce mesaj avem deasupra veceului:

Oamenii de aici, de asemenea, sunt foarte relaxati si au foarte multa incredere unii in altii. Si nici n-au ganduri sinucigase. La concluzia asta am ajuns astazi, cand am vazut langa tonomatul de cafea o arma adevarata, rezemata de perete si nepazita de nimeni.







Si pe langa toate astea, mai este si Mogaldeata, cel mai simpatic catelus. E ala de ziceam eu mai demult ca sta in fund ca un urs. Intre timp, relatia noastra a evoluat iar dragostea dintre noi este... nepretuita.

Ai lăv mai giob (blou)! Singurul inconvenient este ca e departe de casa. Si mi se mai intampla sa vin pana aici cand nu este tura mea sau sa-mi uit cheile de la casa in birou si sa fiu nevoita sa ma intorc dupa ele...