Mama mea e super! Ca-n reclama.
Pana de curand ma banuia ca as fi virgina. Acum ma banuieste ca sunt virgina si ca-mi plac fetele. Sau poate pentru ca-mi plac fetele sunt virgina. Sau pentru ca sunt virgina imi plac fetele. Oare ce-o fi in capul ei?! Eu nu vreau sa stiu... Dar e amuzanta, mititica!
Se pare ca faptul ca nu i-am adus niciun baiet in pragul casei pana acum a marcat-o profund si irecuperabil.
duminică, 27 ianuarie 2013
joi, 17 ianuarie 2013
Eu nu...
...strivesc corola de minuni a lumii. Stai, nu era asta! Eu nu-s Blaga. As putea fi Blandiana. Ma regasesc in tot ce scrie ea. Da, daca as fi la fel de talentata, as scrie aceleasi poezii.
Sa revenim, deci!
Eu nu... stiu sa ma port cu barbatii pe care-i plac. Oricat m-as controla, la un moment dat tot imi sare tandara si dau cu mucii-n fasole. Ca-s dusa. Da... pot fi cea mai dragalasa, cea mai simpatica, cea mai intelegatoare, cea mai cea! Da, pot fi! Dar doar atat cat ma tine rabdarea. Dupa ce-mi pierd rabdarea, crestetul capului meu este invaluit de tensiune si reactionez impulsiv. Ca asa am fost, asa sunt si, probabil, ca asa voi fi intotdeauna. Si nu ma port asa doar cu barbatii pe care-i plac, ci cu majoritatea oamenilor apropiati mie. Numai ca oamenii apropiati ma inteleg (doar imi place sa cred asta) si depasesc momentul, pentru ca sunt obisnuiti cu mine si ma iubesc oricum. Caci eu sunt un om extraordinar pana sa apuc sa ma enervez. Dar barbatii fug dupa ce imi vad "partea intunecata". Ori fug, ori raman si ma divinizeaza in continuare fara drept la replica. Dar eu nu am nevoie nici de fugari, nici de milogi. Nu am nevoie de un barbat care sa fuga la prima mea reactie impulsiva... sau a 2-a, sau a 3-a s.a.m.d., sau care sa atarne ca o leguma fleoscaita de mine fara sa ma contrazica si sa ma aprobe cu totul facandu-ma sa ajung ma plictisesc. Eu am nevoie de un barbat care sa ma infrunte, sa ma certe, sa ma contrazica, sa-si argumenteze punctul lui de vedere si sa-l contraargumenteze pe al meu si sa ramana cu mine oricum as fi, pentru ca, in rest, sunt minunata! Si la urma urmei, partea intunecata apare doar atunci cand imi pasa de persoana catre care mi-o indrept. Cred ca un om ca asta are nevoie de o inteligenta aparte.Varsta, inaltimea, culoarea si lungimea parului, ochii, greutatea... sunt irelevante.
Si pana cand o sa apara omul asta cu inteligenta aparte, care sa ma inteleaga si care sa ma suporte, o sa-mi vad in continuare de viata mea perfect de artistica. Si dupa ce o sa apara, o sa-mi vad de viata mea perfect de artistica in paralel cu el. Pentru ca eu sunt talentata. Cand iti spune D-na Voicu asta, ea care din "prost" nu scoate pe nimeni, inseamna ca chiar asa este.
Sa revenim, deci!
Eu nu... stiu sa ma port cu barbatii pe care-i plac. Oricat m-as controla, la un moment dat tot imi sare tandara si dau cu mucii-n fasole. Ca-s dusa. Da... pot fi cea mai dragalasa, cea mai simpatica, cea mai intelegatoare, cea mai cea! Da, pot fi! Dar doar atat cat ma tine rabdarea. Dupa ce-mi pierd rabdarea, crestetul capului meu este invaluit de tensiune si reactionez impulsiv. Ca asa am fost, asa sunt si, probabil, ca asa voi fi intotdeauna. Si nu ma port asa doar cu barbatii pe care-i plac, ci cu majoritatea oamenilor apropiati mie. Numai ca oamenii apropiati ma inteleg (doar imi place sa cred asta) si depasesc momentul, pentru ca sunt obisnuiti cu mine si ma iubesc oricum. Caci eu sunt un om extraordinar pana sa apuc sa ma enervez. Dar barbatii fug dupa ce imi vad "partea intunecata". Ori fug, ori raman si ma divinizeaza in continuare fara drept la replica. Dar eu nu am nevoie nici de fugari, nici de milogi. Nu am nevoie de un barbat care sa fuga la prima mea reactie impulsiva... sau a 2-a, sau a 3-a s.a.m.d., sau care sa atarne ca o leguma fleoscaita de mine fara sa ma contrazica si sa ma aprobe cu totul facandu-ma sa ajung ma plictisesc. Eu am nevoie de un barbat care sa ma infrunte, sa ma certe, sa ma contrazica, sa-si argumenteze punctul lui de vedere si sa-l contraargumenteze pe al meu si sa ramana cu mine oricum as fi, pentru ca, in rest, sunt minunata! Si la urma urmei, partea intunecata apare doar atunci cand imi pasa de persoana catre care mi-o indrept. Cred ca un om ca asta are nevoie de o inteligenta aparte.Varsta, inaltimea, culoarea si lungimea parului, ochii, greutatea... sunt irelevante.
Si pana cand o sa apara omul asta cu inteligenta aparte, care sa ma inteleaga si care sa ma suporte, o sa-mi vad in continuare de viata mea perfect de artistica. Si dupa ce o sa apara, o sa-mi vad de viata mea perfect de artistica in paralel cu el. Pentru ca eu sunt talentata. Cand iti spune D-na Voicu asta, ea care din "prost" nu scoate pe nimeni, inseamna ca chiar asa este.
miercuri, 9 ianuarie 2013
Corporeişăn stail 2
Daca toti corporatistii ar fi ca mine, biroul lor ar arata asa:
Caci al meu asa arata...
Caci al meu asa arata...
luni, 7 ianuarie 2013
Keep... moving, and moving, and moving... Fuck!
Frumos cover, n-am ce zice. Da' nu inteleg ce cauta ala de danseaza ca turbatu' cha-cha si breakdance in mijlocul scenei. Parca prea topaie. Penibil!
In rest, nu exista melodie pe pamantul asta care sa exprime mai bine ce simt eu zilele astea.
In rest, nu exista melodie pe pamantul asta care sa exprime mai bine ce simt eu zilele astea.
duminică, 6 ianuarie 2013
Un fel de speech
Sunt impresionata pana la lacrimi...
I’m sorry but I don’t want to be an Emperor – that’s not my business – I don’t want to rule or conquer anyone. I should like to help everyone if possible, Jew, gentile, black man, white. We all want to help one another, human beings are like that.
We all want to live by each other’s happiness, not by each other’s misery. We don’t want to hate and despise one another. In this world there is room for everyone and the earth is rich and can provide for everyone.
The way of life can be free and beautiful.
But we have lost the way.
Greed has poisoned men’s souls – has barricaded the world with hate; has goose-stepped us into misery and bloodshed.
We have developed speed but we have shut ourselves in: machinery that gives abundance has left us in want. Our knowledge has made us cynical, our cleverness hard and unkind. We think too much and feel too little: More than machinery we need humanity; More than cleverness we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost.
The aeroplane and the radio have brought us closer together. The very nature of these inventions cries out for the goodness in men, cries out for universal brotherhood for the unity of us all. Even now my voice is reaching millions throughout the world, millions of despairing men, women and little children, victims of a system that makes men torture and imprison innocent people. To those who can hear me I say “Do not despair”.
The misery that is now upon us is but the passing of greed, the bitterness of men who fear the way of human progress: the hate of men will pass and dictators die and the power they took from the people, will return to the people and so long as men die [now] liberty will never perish…
Soldiers – don’t give yourselves to brutes, men who despise you and enslave you – who regiment your lives, tell you what to do, what to think and what to feel, who drill you, diet you, treat you as cattle, as cannon fodder.
Don’t give yourselves to these unnatural men, machine men, with machine minds and machine hearts. You are not machines. You are not cattle. You are men. You have the love of humanity in your hearts. You don’t hate – only the unloved hate. Only the unloved and the unnatural. Soldiers – don’t fight for slavery, fight for liberty.
In the seventeenth chapter of Saint Luke it is written ” the kingdom of God is within man ” – not one man, nor a group of men – but in all men – in you, the people.
You the people have the power, the power to create machines, the power to create happiness. You the people have the power to make life free and beautiful, to make this life a wonderful adventure. Then in the name of democracy let’s use that power – let us all unite. Let us fight for a new world, a decent world that will give men a chance to work, that will give you the future and old age and security. By the promise of these things, brutes have risen to power, but they lie. They do not fulfil their promise, they never will. Dictators free themselves but they enslave the people. Now let us fight to fulfil that promise. Let us fight to free the world, to do away with national barriers, do away with greed, with hate and intolerance. Let us fight for a world of reason, a world where science and progress will lead to all men’s happiness.
Soldiers – in the name of democracy, let us all unite!
sâmbătă, 5 ianuarie 2013
Vraiste alambicata presarata cu harababura si cacat
Mdea... Uitandu-ma in urma pe highsictirel, am constatat ca in 90% dintre postari folosesc cuvantul "cacat". Oare asta ma face obscena?! Sau gretoasa?!
Desi nu imi mai vad capul de treaba si de ganduri, am chef sa scriu. Nu stiu ce mi se intampla.
Si e in capul meu o vraiste harababuroasa si alambicata plina de cacat (cu riscul de a parea din nou obscena... sau gretoasa) de nu mai stiu cum s-o scot la capat.
Probabil ca singura persoana care ma poate salva in acest moment este un medic psihiatru. Sau nu! Ma tratez singura.
Am reinceput sa citesc. Mult! Desi nu am timp. Si ma rog in fiecare zi. Si am o caruta de comenzi pentru crosetaturi carora nu le mai fac fata. Si vine martisorul iar eu nu o sa apuc sa termin comenzile ca sa ma apuc de martisoare. Probabil ca va trebui sa angajez pe cineva care sa croseteze pentru mine in timp ce eu o sa fiu toata ziua la repetitii cehoviene si la giob blou, unde devine din ce in ce mai insuportabil de placut. Caci nu stiu ce se intampla, dar se intampla chestii dubioase. Prea dubioase!
Iar eu sunt o apucata plina de incertitudini si cacat care intra din cacat in cacat. Si nu stiu daca pot sa ma mai spal. Si nu ma baga nimeni, intru singura. Ca asa imi place mie, complicat.
Pana acum un an pe vremea asta pierdeam noptile si zilele prin cluburi si prin baruri, si cunosteam pe toata lumea si toata lumea ma cunostea pe mine. Uneori mergeam si singura, ca oricum stiam ca dau acolo de cineva cunoscut. Dar ceva s-a intamplat. Nu mai am chef de oamenii aia si de locurile alea. Da' deloc!
Si zilele trecute ma intrebam de ce toata lumea pe care o cunosc cunoaste lume pe care eu o cunosc, fara sa am habar ca se cunosc intre ei. E normal sa mai fie coincidente d'astea, da' la mine sunt prea multe. Dupa ce am gandit putin, mi-am dat seama ca se intampla asta deoarece cunosc prea multi oameni. Si cam toti din aceeasi sfera si cerc vicios.
Si ma bucur cand pierd noptile cu Steluta stand de vorba si crosetand, cand ma intalnesc cu Doina si cu Adi de fiecare data in acelasi loc, dar cu fiecare-n locuri diferite, si cand stau o zi intreaga in atelierul Nicoletei vopsind marginile ramelor cu vopsea maro. Si ma bucur de psicho-Iulia, de printesa Mojoiu, de Bloody Mary, de Nita Hac si de restul.
Si cred ca eman prea multa secsualitate. Las in urma mea parfum de "fute-ma". Altfel nu-mi explic evenimentele din ultima vreme. Daca as fi dat curs la toate, acum as fi fost curva. Dar eu decat sa fiu curva, prefer sa atarn spanzurata si indragostita de o iluzie cu par balai care are nasul infundat si sa imi gasesc consolarea intr-o iluzie cu figura paterna care mi-a simtit mirosul.
Nu, nu pot sa ma tratez singura!
Desi nu imi mai vad capul de treaba si de ganduri, am chef sa scriu. Nu stiu ce mi se intampla.
Si e in capul meu o vraiste harababuroasa si alambicata plina de cacat (cu riscul de a parea din nou obscena... sau gretoasa) de nu mai stiu cum s-o scot la capat.
Probabil ca singura persoana care ma poate salva in acest moment este un medic psihiatru. Sau nu! Ma tratez singura.
Am reinceput sa citesc. Mult! Desi nu am timp. Si ma rog in fiecare zi. Si am o caruta de comenzi pentru crosetaturi carora nu le mai fac fata. Si vine martisorul iar eu nu o sa apuc sa termin comenzile ca sa ma apuc de martisoare. Probabil ca va trebui sa angajez pe cineva care sa croseteze pentru mine in timp ce eu o sa fiu toata ziua la repetitii cehoviene si la giob blou, unde devine din ce in ce mai insuportabil de placut. Caci nu stiu ce se intampla, dar se intampla chestii dubioase. Prea dubioase!
Iar eu sunt o apucata plina de incertitudini si cacat care intra din cacat in cacat. Si nu stiu daca pot sa ma mai spal. Si nu ma baga nimeni, intru singura. Ca asa imi place mie, complicat.
Pana acum un an pe vremea asta pierdeam noptile si zilele prin cluburi si prin baruri, si cunosteam pe toata lumea si toata lumea ma cunostea pe mine. Uneori mergeam si singura, ca oricum stiam ca dau acolo de cineva cunoscut. Dar ceva s-a intamplat. Nu mai am chef de oamenii aia si de locurile alea. Da' deloc!
Si zilele trecute ma intrebam de ce toata lumea pe care o cunosc cunoaste lume pe care eu o cunosc, fara sa am habar ca se cunosc intre ei. E normal sa mai fie coincidente d'astea, da' la mine sunt prea multe. Dupa ce am gandit putin, mi-am dat seama ca se intampla asta deoarece cunosc prea multi oameni. Si cam toti din aceeasi sfera si cerc vicios.
Si ma bucur cand pierd noptile cu Steluta stand de vorba si crosetand, cand ma intalnesc cu Doina si cu Adi de fiecare data in acelasi loc, dar cu fiecare-n locuri diferite, si cand stau o zi intreaga in atelierul Nicoletei vopsind marginile ramelor cu vopsea maro. Si ma bucur de psicho-Iulia, de printesa Mojoiu, de Bloody Mary, de Nita Hac si de restul.
Si cred ca eman prea multa secsualitate. Las in urma mea parfum de "fute-ma". Altfel nu-mi explic evenimentele din ultima vreme. Daca as fi dat curs la toate, acum as fi fost curva. Dar eu decat sa fiu curva, prefer sa atarn spanzurata si indragostita de o iluzie cu par balai care are nasul infundat si sa imi gasesc consolarea intr-o iluzie cu figura paterna care mi-a simtit mirosul.
Nu, nu pot sa ma tratez singura!
joi, 3 ianuarie 2013
Fericirea de a fi nefericit
Acum ceva timp am vazut un interviu foarte emotionant de-al lui Marin Moraru. Si de fiecare data cand ma gandesc la fericire, imi aduc aminte de vorbele lui:
Eu sunt fericita atunci cand:
1 - iubesc si sunt iubita;
2 - il vad pe Domnul T.;
3 - vad ca am intotdeauna pe umarul cui sa plang atunci cand sunt nefericita;
4 - sunt la cursurile de Actorie;
5 - pot sa-mi rezerv o seara numai pentru mine; seara in care sa stau cu mine, sa gandesc numai pentru mine, sa ascult Pink Floyd la maxim, sa fumez in pat si sa ma bucur de mine si de ceea ce sunt;
6 - vad ca sunt inconjurata de oameni extraordinari;
7 - sunt pe o scena, in fata lumii;
8 - imi este apreciata munca;
9 - pot sa ajut pe cineva;
10 - ma gandesc la ziua de maine.
Si cu toate astea, stau pe palier. Ori nu stiu ce este fericirea deoarece sunt intr-o continua fericire, ori imi lipseste punctul 1. Si cred ca daca l-as avea, tot pe palier as sta. Pentru ca s-ar mari lista si probabil ca punctul 1 ar ajunge pe locul 2 fiind inlocuit de alta fericire. Daca am fi in permanenta fericiti, n-am mai cunoaste nefericirea si in consecinta nu ne-am da seama ca suntem fericiti. La fel cum, daca am fi in permanenta nefericiti, ne-am consuma si ne-am stinge usor. Avem nevoie de un palier care sa ne mentina pe linia de plutire.
Mi-a spus cineva de curand ca "Fericirea este ceva rar. Ca vinul bun. Daca tot vinul ar fi bun, am bea apa de la chiuveta si am rugini".
Da, stiu! Sunt o handicapata emotionala! Multumesc!
Si sunt fericita in nefericirea mea de pe palier!
Punct!
Eu sunt fericita atunci cand:
1 - iubesc si sunt iubita;
2 - il vad pe Domnul T.;
3 - vad ca am intotdeauna pe umarul cui sa plang atunci cand sunt nefericita;
4 - sunt la cursurile de Actorie;
5 - pot sa-mi rezerv o seara numai pentru mine; seara in care sa stau cu mine, sa gandesc numai pentru mine, sa ascult Pink Floyd la maxim, sa fumez in pat si sa ma bucur de mine si de ceea ce sunt;
6 - vad ca sunt inconjurata de oameni extraordinari;
7 - sunt pe o scena, in fata lumii;
8 - imi este apreciata munca;
9 - pot sa ajut pe cineva;
10 - ma gandesc la ziua de maine.
Si cu toate astea, stau pe palier. Ori nu stiu ce este fericirea deoarece sunt intr-o continua fericire, ori imi lipseste punctul 1. Si cred ca daca l-as avea, tot pe palier as sta. Pentru ca s-ar mari lista si probabil ca punctul 1 ar ajunge pe locul 2 fiind inlocuit de alta fericire. Daca am fi in permanenta fericiti, n-am mai cunoaste nefericirea si in consecinta nu ne-am da seama ca suntem fericiti. La fel cum, daca am fi in permanenta nefericiti, ne-am consuma si ne-am stinge usor. Avem nevoie de un palier care sa ne mentina pe linia de plutire.
Mi-a spus cineva de curand ca "Fericirea este ceva rar. Ca vinul bun. Daca tot vinul ar fi bun, am bea apa de la chiuveta si am rugini".
Da, stiu! Sunt o handicapata emotionala! Multumesc!
Si sunt fericita in nefericirea mea de pe palier!
Punct!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)