Baluta

M-am trezit noaptea trecuta tinand capul iubitului meu in brate iar capul meu asezat frumos peste capul lui.

Dar nu m-am trezit pentru ca dormeam incomod. Si nici el nu a fost trezit de baluta mea care se preligea usor pe ploapa lui dreapta.

Dragostea asta...

Dragostea e atunci cand simti o caldura in piept, abandon si libertate, fericire perpetua si senzatia ca viata ta abia acum incepe si tot acum se si sfarseste? Dragostea este o adunatura de emotii vii ce te cutremura, te fac sa vibrezi, sa radiezi, sa razi si sa plangi, toate in acelasi timp?

Eu intreb, caci n-am mai simtit ce simt acum niciodata. Si indragostita am fost de nenumarate ori si in nenumarate feluri.

Dragoste este atunci cand simti ca te prabusesti la cea mai mica discutie in contradictoriu cu persoana iubita? Cand parca levitezi atunci cand e cu tine?

Eu intreb pentru ca nu am mai absorbit niciodata respiratia celuilalt si nu m-am mai imbatat niciodata cu transpiratia celuilalt.

Dragoste este atunci cand dupa 2 ore petrecute impreuna te uiti la ceas si constati ca, de fapt, au fost 5?
Asta este dragostea?

Intotdeauna mi-a lipsit ceva intr-o relatie. Exista un gol. Ma imbatam cu apa rece si ajunsesem sa cred despre mine ca nu stiu sa fiu fericita. Acum golul este plin. Nicio bula de aer, niciun semn de indoiala, nicio aroma de dezgust. Ma trezesc zambind si ma culc zambind. Probabil ca zambesc si in somn. Iar in mijlocul zilei, din senin, incep sa plang de fericire. Dupa care zambesc din nou.

Uneori ii spun ca-l iubesc in ultimul hal. Pentru ca asa simt. Alteori imi vine sa ma rostogolesc de fericire cand il vad atat de dragut in toate cele. De multe ori ma joc cu mana prin parul lui si ii sarut ochii. Dar de cele mai multe ori ma topesc, uit de armura si de scut, bag sabiile in teaca si ma las dusa de val cum nu m-am mai lasat dusa niciodata pana acum. Caci valurile pe care ma duce el sunt coplesitoare. Si desi nu stiu sa inot, ma tine la suprafata. Atat de misto e.

Da, e dragoste.

P.S. Faptul ca ce vedeti mai sus a fost scris de mine stand pe veceu, nu ma dezice, nu?

Dragostea asta...

Da, sunt...

Relatia mea cu Pletosenia a fost foarte frumoasa... pana cand n-a mai fost. El, de altfel, un om special. Dar nu pentru mine. Inafara de faptul ca avea plete incepuse sa nu-mi mai placa nimic la el. Si nici macar asta nu-mi mai placea. Sa ai un prieten cu plete este ca si cum ai avea un animal de companie. Lasa par si miroase urat. Ma sufoca, irita si enerva orice facea sau zicea. Bine, atunci cand facea sau zicea ceva. Caci el nici nu prea zicea si nici nu prea facea nimic. Nu-l mai suportam! Dar am suferit foarte mult dupa ce l-am parasit. Am bocit, am zacut in pat zile in sir, mi se faca dor de el. Balarii! Am bocit pentru ca orgoliul meu era prea mare ca sa suporte faptul ca eu l-am parasit si el n-a facut nimic in privinta asta. Am zacut pentru ca eram obosita de atata plictiseala impreuna cu el. Si, de fapt, nu mi se facea dor de el. Ci incepuse sa mi se faca dor de un EL.

Intre timp m-am hotarat sa renunt si la cativa prieteni pe care ii consideram buni. Sunt buni in continuare, cred, doar ca nu pentru mine. Eu nu am nevoie, ca sa fiu fericita, decat de putina atentie. Putina atentie si sunt cea mai fericita. Atat intr-o relatie de cuplu, cat si intr-una de prietenie. Daca n-am parte de putina atentie din partea oamenilor carora eu le ofer toata atentia din lume, devin femeia "taioasa" din tablourile lui Cranach. Si decat sa fiu rupta din Cranach, mai bine elimin oamenii astia. Ii pastrez ca pe niste simple cunostinte. Oameni pentru care eu as fi fost capabila sa fac totul iar ei pentru mine nimic. Nu, multumesc! Nu-mi mai trebuie.

Si in timp ce eram inca pe vine, in incercarea de a ma ridica din lesin, am cunoscut acest om minunat, care emana minunat prin toti porii si care baga minunat prin toti porii mei. A reusit sa ma puna pe picioare fara sa stie ca eu ma taram cand l-am intalnit. Si nu stiu cat o sa mai fie minunat, sau daca ar trebui sa mi se para minunat, sau sa ma entuziasmez in vreun fel de cat de minunat este. Dar nici nu-mi este frica sa recunosc ca  Da, sunt (din nou) fericita!
                                                                                                                         

Cam asa...

Cutremur

Si cum dormeam eu ca o floricica, cu o baluta siroindu-mi din partea dreapta a gurii, sforanind ca o veverita si visand la criminali in serie, am deschis brusc ochii, mi-am sters baluta si am adormit la loc.

Era cutremur.

Mi-a zis mama dimineata.

Daca toata lumea vorbeste si scrie despre cutremurul de azi-noapte, am zis sa intru si eu in randul lumii. Pai ce mama ma-sii, doar a fost si la mine cutremur.

Patru lucruri am sa va mai spun...

1. Am fost la Roger Waters. Vai! Vai! Vai! Cum a fost!!! Nu mi-am revenit nici acum. N-am cuvinte sa descriu cum m-am simtit si cum a fost. N-am! Si daca as avea, n-ar merita sa fie mentionate pe un amarat de blog. Un singur lucru am de obiectat. Asta merita mentionat, ca doar highsictirelul pentru asta a fost conceput. Daca in viata reala sunt o minunatie de om, aici e locul unde-mi permit sa arunc cu cacat in toate directiile. Asa, ce ziceam? Da! Roger Waters, concert... Da. Daca nu veneau toti taranii pentru ca au auzit ei ca Roger Waters e cool, probabil ca ar fi fost mult mai bine pentru mine si pentru ceilalti oameni care chiar apreciaza muzica Pink Floyd-iana. Si daca 90% dintre ei n-ar fi venit cu telefoane si cu aparate foto ca sa imortalizeze fiecare moment, ar fi fost si mai bine.

2. Unii oameni au o viata atat de plictisitoare si in loc sa faca ceva creativ si productiv pentru sufletul lor, in loc sa se relaxeze si sa se bucure de viata si de oameni, isi pierd timpul mahalagindu-se si jignind. Si oamenii astia se dau ei insisi exemplu de oameni corecti, educati si respectuosi. Asta in timp ce-ti explica cat esti tu de prost si de nesimtit si cat de mult meriti tu sa fii ignorat si evitat, tocmai pentru ca ei au bun simt si pentru ca asa au fost educati. Si ei asteapta de la tine ceea ce ei nu ar putea sa-ti ofere tie niciodata. Si eu incerc sa-i inteleg si sa nu ma supar. Pe cuvant! Cum ai putea sa te superi si sa te pui la mintea unui om cu minte de gasca, care nu stie alt mod de a-ti vorbi decat mahalagindu-se cu tine si jignindu-te, cum ai putea sa te superi pe un om care are sistemul de valori la pamant si cum sa te superi pe un om care n-o sa inteleaga niciodata cat este de limitat?! N-ai cum!

3. Prima dragoste nu se uita niciodata. L-am revazut zilele trecute pe baiatul ala frumos cu ochi albastri si cu gene de fetita care mi-a succit mintile in tinerete. Cat de indragostita am mai fost. A tinut 2 veri. Ne intalneam doar in vacanta. Desi au trecut mai bine de 10 ani, cand l-am vazut mi-a stat inima-n loc si am simtit ditamai craterul in stomac. Sunt frumoase amintirile astea.

4. Sunt biciclista. Dupa 2 luni in care, impreuna cu Pletosenia, m-am uitat dupa biciclete, in sfarsit am intrat in posesia uneia. Buget 600 de lei. Pretentii de diva: pliabila, roti de 20', sa fie cu viteze. Ciuciu! Nu exista cu viteze pliabila la banii astia. Ne-am uitat peste tot. Pana la urma m-am hotarat la una fara viteze. Urma sa mi-o cumpar, cand ma suna Domnul T. sa-mi spuna ca a vazut el nu stiu unde, la super oferta, 450 de lei, roti de 20', pliabila, 6 viteze, faruri si tot tacamul si ca se duce sa mi-o ia pana nu se termina. Si asa m-am facut cu bicicleta de 8 milioane luata de Domnul T. cu 4 jumate, dupa ce mi-am batut capul luni de zile. Cine n-are un Domn T., sa-si cumpere.

Atat am avut de spus!

Nu gasesc niciun titlu, dar e cu Domnul T.

De cand m-am mutat la noua casa sunt saraca. Noroc cu pletosenia ca imi mai cumpara chestii, ca altfel eram saraca lipita. Insa supararea mea cea mai mare este ca am ajuns din cea care-i dadea bani Domnului T., sa fiu cea care ia bani de la el. Si pentru ca salariul lui este cam la jumatatea salariului meu, a inceput sa faca tot felul de manevre ca sa ma poata ajuta. Face lucrari individuale la el la serviciu, mai repara cate-o piesa stricata pe care-o vinde, mai gaseste cate-o bobina din care scoate cuprul si-l vinde. Este atat de simpatic! Ma induioseaza si-mi vine sa-l strang in brate si sa nu-i mai dau drumul niciodata. Atat de drag imi este. Imi aduce mereu cate un pachetel cu ce are el prin gradina, iar eu cand mai fac cate ceva bun de mancare ii pastrez si lui, sau cand cumpara pletosenia ceva mai deosebit de mancat, din partea mea ii pastrez si Domnului T. Macar atat sa fac si eu pentru el daca mai mult nu pot.

A venit intr-o zi la mine, cand nu eram acasa, ca sa-mi monteze niste prize. Pe seara m-a sunat ca sa ma intrebe cum traiesc eu doar cu un pateu stricat si cu o rosie in frigider? Probabil ca a incercat sa manance din pateu din moment ce si-a dat seama ca e stricat. Asa am realizat ca Domnul T. a facut foamea cat a stat la mine. De atunci am grija ca de fiecare data cand vine sa aiba ce manca. Si de fiecare data cand vine, rade tot. Daca sunt acolo, se sfieste, ii este rusine ca-l vad. Daca nu sunt, nu conteaza. Desface tot, gusta tot, daca-i place prea mult, termina.

Zilele trecute a avut loc, in fata casei mele, pe strada, un moment foarte emotionant intre mine si Domnul T. I-am cerut bani. El scoate portofelul din buzunar, il deschide, scoate toti banii din portofel, adica un teanc cu 3 bancnote de 1 leu si mi-i intinde. Evident ca nu i-am luat, dar gestul lui a fost nemarginit de frumos. Cum sa nu-l iubesti?! Cum?

Daca ar avea toti oamenii un Domn T. in viata lor, ar fi niste oameni foarte fericiti! Caci eu sunt.

Piua

M-am gandit eu, asa, sa fac o pauza, caci prea m-am expus p'acia. Ma gandeam sa sterg (expunerile), dar poate ca intr-o zi o sa am chef sa recitesc, sa-mi reamintesc, sa rad in hohote sau sa ma enervez citind. Poate ca le voi da link copiilor mei dupa ce vor implini 18 ani ca sa vada ce nebuna era mama lor in tinerete.

De acum incolo ori nu mai scriu, ori scriu doar chestii dragute. Despre Domnul T., despre noua mea casa in care am 2 periute de dinti, despre pletosenia minunata care mi-a iesit in cale si despre cum: imi personalizeaza pahare, ma plimba cu motoretele, imi accepta cacaturile, imi spune ca ma iubeste, ma asteapta intr-un rond oarecare de pe centura ca sa ma vada pret de 1 minut, constient fiind ca sunt sanse ca eu sa evit centura.

Vai, vai, vai! Eu nu am de ce sa mai inabus din domeniul constientului in subconstient imagini, dorinte care contrazic constiinta mea morala. Imi vine sa urlu. Imi lipseste in continuare ceva desi am tot ce-mi lipseste.

Oare nu stiu sa fiu fericita?

Gata! Piua! Sictirelul intra in vacanta nedetereminata.

Ma duc sa-mi tratez agresivitatea si scandalageala! Imi vine sa vomit. Nu stiu daca de la mancare sau de la...

Hai sictir!

Didi

Necuvantatoarele mele s-au inmultit acum o luna cu o noua specie plina de personalitate.
Dili, pisica mea virgina, mi-a facut o supriza extrem de placuta. A fatat. UN PUI! Adevarul e ca era ciudat ca o pisica precum Dili sa fete si ea ca toate pisicile, mai multi pui odata. Ea a facut doar unul. Unul si bun.

Este fetita, o cheama Didi, si dintr-o mama cu ochii verzi si un tata cu... ochii verzi, a iesit un pui cu ochi albastri. Este cat un pachet de tigari si este foarte galagioasa. O iei in brate, miauna. O duci in cutiuta ei, miauna. Ii dai mancare, miauna. Ii dau apa, miauna. Eu daca as fi un pui mic cu ochi albastri, as obosi la un moment dat sa tot miaun. Cat sa miaun? Nu e ca si cum m-ar intelege cineva. Bineinteles, nu se putea ca puiul lui Dili sa nu aibe o personalitate la fel de puternica precum a ma-sii.

Ieri, cand udam in gradina, nu voia sub niciun chip sa iasa din sfera stropitorii. Era una cu pamantul si cu apa. Cred ca intentia ei era sa ma ajute. Isi baga capul in toate canile de pe masa. Daca nu esti atent, te musca de dejtele de la picioare, daca stai pe loc, se suie pe laba piciorului si sta acolo cumintica in timp ce miauna de rasuna toata curtea.

Didi e geniala. Este atat de mica, de pufoasa, de agitata, de frumoasa, de ghidusa incat nu pot sa nu o tin decat in brate. Ma rog, in palma. Palma care este capsata toata. Caci este o animala feroce. Musca tot ce prinde.

Va las cu cateva poze. Nu ca-i a mea, facuta de Dili, dar eu n-am vazut pisic maindanez mai simpatic decat asta:

Kung fu Didi

Sol meit

Eu mi-am gasit sufletul pereche.

Este un om minunat. Am o gramada de oameni minunati in jur pe care-i iubesc neconditionat, insa omul asta este aparte. In prezenta lui sunt Florentina, libera, fara armura si zeci de pistoale incarcate, gata de atac. Nu-mi este rusine sa fiu eu cand sunt cu el. Pot sa si plang cand sunt cu el, caci imi promite de fiecare data ca nu mai spune la nimeni. Omul asta are grija de mine. Si eu de el. Iar eu cu omul asta impart totul. Casa lui este casa noastra, cartile lui sunt cartile noastre, hainele lui sunt hainele noastre, visele lui sunt visele noastre, bucuriile lui sunt bucuriile noastre, supararile lui sunt supararile noastre. Si invers.

Omul asta nu se supara daca nu-i raspund la telefon o zi intreaga si-l sun abia seara. Intelege ca eu sunt o vaca ordinara cateodata. Si nu se supara nici daca sunt nervoasa si-mi vars nervii pe el. Atat de minunat e.

Si stiu ca omul asta n-o sa ma dezamageasca niciodata. Un astfel de om nu iti este dat sa-l gasesti decat o data-n viata. Si eu l-am gasit. Si el m-a gasit pe mine. Si a trecut prin multe pana sa ajunga la mine. Dar a spus ca a meritat efortul.

Am stabilit impreuna cu acest om ca daca unul dintre noi ar fi fost barbat, am fi format cuplul perfect. Dar cum amandurora ne plac barbatii, ne multumim sa fim prietene. Si nu-i putin lucru sa ai prieteni d'astia.

O data-n viata!

Domnul T. si grota

Acum ca a venit caldura si natura a prins viata, mi-am permis sa fac publica grota Domnului T. I-a pus si floricele si o bancuta in fata  sa stea linistit ca s-o contemple. Ia uitati cum sta el pios si dragalas pe bancuta, cu sapca langa el, caci un domn nu sta in fata unei grote niciodata cu capul acoperit.

Aasdar, Domnul. T va invita cu mic, cu mare in pelerinaj la el la conac. Pe toti. In timpul pelerinajului aveti acces la butoiul piscina din curte, daca vreti sa va trageti sufletul aveti sezlonguri buturugi, daca va este sete puteti bea apa din putul cel ornamental. Totul ca sa va simtiti bine.

Astea-s vorbele lui, nu ale mele.

Va asteptam!

Factura mare

Am cunoscut acest individ si-am zis ca n-o sa scriu despre el. Dar nu am cum! Si-a facut un loc binemeritat pe highsictrel.

Sa incep deci. Baiat frumos... nu prea, caci mie nu-mi plac baietii frumosi. Desi ar trebui sa-mi placa, caci astia uratii prea sunt frustrati. Sa continuam, baiet urat da' desteeeept! Cel putin la prima vedere. Si avea plete. Si ce bine ne mai simteam noi. Si ce mai vorbeam toata ziua. Si ce ne mai completam. Si ce mai radeam. Cand vorbeam cu el ma simteam de parca as vorbi cu celalalt eu. Si ne minunam amandoi si nu intelegeam ce este cu chimia asta. Dar ce mai conta? Eu mai ca aveam putin si scriam pe blog ca m-am reindragostit. Din ultima indragosteala am iesit. Si sunt fericita ca am iesit, mai ales ca individul era un... sa nu-l jignesc ca poate mai arunca vreun ochi pe aici.

Sa revenim. Asa! Mai aveam putin si scriam pe blog ca m-am reindragostit, atat de dragut era tot ce mi se intampla. Dar de vreme ce am antecedente impresionante, am zis sa nu ma avant prea tare. Si numai bine am facut caci individul ma suna intr-o zi ca sa-mi spuna cat de minunata sunt eu, cat de bla bla bla, dar ca el abia ce a iesit dintr-o relatie si ca are multe chestii sa-si rezolve pana sa fie capabil de o alta relatie. Eu nu tineam mortis sa am o relatie cu el si cred ca nu i-am dat nicio clipa asta de inteles. Nu ca as fi eu aia capabila de o relatie, dar fie, era filmul lui, nu al meu. Si nici n-am stat sa-i explic. Am zis... ok! Incerc sa te inteleg, n-o sa te mai caut, n-o sa te mai vreau, cauta-ma tu cand te aduni. Si culmea, n-am fost trista. Dar deloc. Si chiar aveam o gram de respect pentru omul asta. Macar mi-a zis un "nu" frumos iar eu am inteles ca e "nu" fara sa ma supar, frustrez sau invinovatesc.

Si dragutul de el, om la treij'de' ani, m-a cautat cam dupa o saptamana de la eveniment. Mi-a stat inima-n loc cand am vazut pe telefon mesaj de la el. Mi-a trimis cel mai romantic mesaj ever: "Numarul asta este de vodafone?". Zic: "Da, de ce?". Zice: "Mi-a venit factura cam mare."


Hai sa radem in cor! Pe voci! Eu sunt solista. Si dirijorul. Si rad cel mai tare. Si va ajut si pe voi sa radeti.

Gasit, regasit

Eu nu caut mult dar ii gasesc bine. Atat de bine ca ma bufneste rasul de fiecare data cand ii gasesc. Atat de putin ii caut si atat de bine ii gasesc. Si cand ma gandesc ca ei nu cauta deloc si ma gasesc pe mine, ma bufneste rasul si mai tare. Atat de bine ma gasesc. Ei ma gasesc si eu ma regasesc.

Viata este minunata! Sunt zen.

Au(d)ictie placuta!

Viata VS Candy Crush

Sugar crush! Candy Crush! Wonderfull, you reached the level!

Candy crush este acest joc cu boamboane colorate care creeaza dependenta. Mie nu-mi plac jocurile. Ma joc pana la un punct si ajung sa ma plictisesc in maxim 3 zile. Ei bine, de jocul asta n-am reusit sa ma plictisesc pana acum, desi ma joc de cateva luni. Si cred ca a creat o intreaga isterie pentru ca observ ca tot mai multa lume il joaca. Probabil ca 99% dintre cititorii mei sunt jucatori de Candy Crush.

Si cred ca problema este destul de grava, caci discutiile mele cu jucatorii de Candy Crush sunt cam asa:


-... si am fost la blablabla si m-am intalnit cu bla.
- Ce mai zice bla?
- Zice ca blablabla si ca blablabla. Trimite-mi si mie o viata.
- Ti-am trimis. Blablabla, blablablablabla, bla. La ce nivel esti?
- 130. Mai am putin si te ajung. Blablablablablabla.
- Blablablablabla, blabla, blablablabla. Ajuta-ma sa trec de nivelul urmator. Blabla!
- Te-am ajutat. Cand ne vedem ca trebuie sa blablabla?

Eram intr-o zi in metrou, si o doamna respectabila pe la 45 de ani se aseaza langa mine, scoate tableta din geanta si incepe sa se joace Candy Crush. Intr-o alta zi, eram intr-un restaurant si pe fundalul muzicii se auzea sunetul de la Candy Crush.

Insa, ceea ce este cel mai grav este ca intr-o zi ii explicam unei prietene ca in viata este ca in Candy Crush. Ca la fel ca in Candy Crush, si in viata sunt unele nivele mai grele si unele mai usoare. Peste unele trecem foarte usor, iar la unele stam perioade destul de lungi pana sa le trecem. Uneori ne ajuta cate un prieten, alteori mai multi, uneori ne descurcam singuri. Dar ca atunci cand ne asteptam mai putin, primim combinatia de bile potrivite si reusim sa trecem nivelul.

Noroc ca prietena cu pricina era suficient de beata in momentul ala si a deviat discutia la madulare si alte cuvinte murdare pe care imi este rusine sa le scriu pe blog.

Zic si eu...

"Fericirea este ca un dop in cur pe care poate sa-l scoata oricine". (mi-a trecut zilele trecute pe la urechi si n-are nicio legatura cu ce urmeaza)
 
Dupa ce am trecut de faza in care ma simteam ca un om mic, calcat in picioare de toti prostii, am realizat ca facand asta sunt mai proasta decat prostii carora le permit sa ma calce-n picioare. Nu, pe bune! Unii oameni nu pot mai mult. Nivelul lor de intelegere, intelepciune, inteligenta si bun simt este undeva la -3, pe cand eu ma situez undeva la etajul 80. Asa ca degeaba ma confrunt eu cu ignoranta, apatia si nesimtirea. Si degeaba incerc eu sa ma apropii de oameni de cacat, doar pentru ca mi se pare mie ca au ceva potential, stralucire sau pentru ca asa e etic, sa ma port frumos.
Eu de azi inainte nu mai am de ce sa mai fiu draguta cu cei care nu sunt draguti cu mine. Nu am de ce sa le suport nesimtirea si badaranismul (nu stiu daca exista termenul asta, dar vine de la "badaran") si nu am de ce sa ling unde scuipa altii. Atata timp cat eu ma port exemplar si voi nu, nu vad motivul pentru care sa ne mai pierdem vremea unii cu ceilalti.

Eu nu ma supar. Si va respect nivelul de inteligenta si superficialitatea. Numai ca, din respect pentru respectul pe care vi-l arat, am voie, ca atunci cand nu ma respectati, sa va ignor. Si daca perseverati in prostie si va am si in fata, sa-mi permit, cu o subtilitate si cu o finete aparte, sa va trimit la -3. Nu aveti ce cauta la etajul 80.

Libertate

Daca reusesc sa ma las de tigari, sa ma las de tine va fi floare la ureche. Vreau sa fiu libera. Iar eu cand vreau ceva, obtin! Adio tigari!

Dorinta

Nu mai stiu nimic si nu mai simt nimic. Nu mai vreau nimic si nu mai cred nimic. Nici nu mai tremur si nici nu mai gandesc. Esti ceva ce mi-am dorit atat de mult timp incat ai ajuns sa stai inghesuit intr-un colt plin de praf in cutia mea cu dorinte. Esti lucrul cel mai ravnit si cel mai imposibil. Te-ai lipit cu aracet de fundul cutiei. Am incercat cu diluant, cu spaclul, cu apa, am spart cutia. Nu te-ai dezlipit. Am lipit-o la loc si am asezat peste tine noi dorinte. Te-am acoperit cu totul ca sa nu te mai vad. Te-am acoperit cu dorinte care ar fi trebuit sa te zdrobeasca, sa te striveasca, sa fii una cu aracetul. Te-am gadilat cu flori, cu vorbe frumoase. Ai praf pe tine. Abia te mai vad. Te-am sters. Acum te vad bine. Atat de bine incat imi vine sa arunc cutia cu tine in ea. Dar nu pot s-o arunc. Face parte din mine. Cutia. Cu tine lipit de ea.

Nu mai inteleg nimic...

Oameni imbracati in straie de... cacat!

Si eu sunt un om de cacat! Dar am cei 7 ani de acasa. Si chiar daca sunt de cacat cateodata, imi cer scuze si incerc de fiecare data sa indrept lucrurile.

Dar sunt oameni atat de imputiti, de au cacat in gura, le ies larve printre dinti si le pute gura a balega de porc la fiecare respiratie. Si stau ca intr-un balon plin de cacat pe care-l folosesc ca un scut sau ca un stil de viata. Iar eu sunt foarte nervoasa si-mi bag lupa-n toti oamenii de cacat, imbracati in cacat, care put a cacat si care sunt de cacat. I-as pune sa-si manance propriul cacat ca sa vada ce gust are. Si dupa i-as mai baga si in cacatul meu si i-as tine acolo pana la asfixiere. Si asa as face cu toti pana cand as curata lumea de ei, ca noi, oamenii curati, sa putem respira linistiti. Caci suntem inconjurati si condusi de atata cacat incat, in loc sa repiram natura si sa admiram fluturasii si pasaricile ciripitoare, trebuie sa mirosim cacat, sa ne ferim de muste si de bazaitul lor de cacat.

Cred ca highsictirelul a atins recordul astazi in materie de cacat.

CACAT! CACAT! CACAT!


Acum ma simt mai bine!

O faptura minunata

Poate ca nu este cel mai inteligent om din lume, dar naivitatea si perlele pe care le scoate o fac o faptura minunata. Este atat de mititica si are niste ochi atat de blanzi incat am momente cand imi vine sa o iau in brate si sa nu-i mai dau drumul niciodata.

Imi pune cele mai tampite intrebari si ma enerveaza uneori prezenta ei. O reped si tip la ea atat de tare incat incepe sa planga. Si nu se mai opreste din plans cateva zile. Regret si imi cer iertare, insa faptul este deja consumat. Dar ea ma iarta, caci ma iubeste atat de mult incat nu poate sa stea suparata pe mine. Dragostea ce mi-o poarta vindeca orice rana.

Este un om simplu. De cele mai multe ori nu ma intelege. Si cu toate astea, este fericita atunci cand eu sunt fericita, plange si ea daca ma vede pe mine ca plang si n-are liniste daca ma vede suparata.

Vorbeste la telefon atat de tare incat am impresia ca persoana de la capatul firului o aude si fara telefon. Daca sunt prin preajma, se baga in cel mai indepartat coltisor ca sa nu ma deranjeze.

Cu ea nu vorbesc niciodata despre bani, despre acte, despre proiecte ce necesita bani. Nu se pricepe. Ii este teama sa-si dea cu parerea dar ma sustine din umbra la tot pasul.

Uneori am tendinta sa o judec ca nu a facut nimic ca sa evolueze. Nici macar telefon mobil nu vrea, ii este rusine, citez: "Mi-e rusine sa-l scot din geanta daca-mi suna pe strada." Cine sunt eu sa judec un om atat de frumos in simplitatea lui?! N-a avut niciodata rabdare sa vada un film cap-coada. Dar a spus ca daca as juca eu intr-unul, s-ar uita de mai multe ori.

Ii place sa stea cu mine, sa vorbim, sa ne plimbam. Desi sustine ca nu are nevoie de cadouri de la mine, lucrurile pe care i le daruiesc le pretuieste cel mai mult.

Nu-mi spune niciodata "bravo!" cand fac un lucru bun, dar cand vorbeste cu cineva despre mine, ii lucesc ochii si spune lucruri atat de frumoase... Iar eu, de fiecare data cand mi se intampla un lucru important, o anunt prima data pe ea pentru ca stiu ca se bucura mai mult decat mine.

Intradevar, nu prea o aduc in discutii. Dar mama mea este atat de pretioasa incat nu vorbesc cu oricine si orice despre ea.

Realizari si oameni

Mi-a reamintit mama ieri ca la 18 ani, in timp ce faceam scoala de soferi, i-am spus: "Voi face tot ce-mi sta in puteri ca sa realizez tot ceea ce-mi doresc sa realizez".
Si asa am facut. Nu a existat ceva sa-mi doresc si sa nu obtin. Ceva ce a tinut strict de mine si de familia mea care m-a sprijinit in tot ceea ce mi-am propus sa fac. Nu am fost un copil rasfatat, nu am primit nimic de-a gata. Daca mi-era foame, mama ma trimitea sa-mi fac singura de mancare, daca voiam nu stiu ce prostie, tata ma trimitea la munca si-mi spunea sa-mi cumpar singura. Nu mi-a lipsit niciodata strictul necesar si nu am avut niciodata mai mult decat altii. Si ma bucur ca a fost asa pentru ca am capatat o oarecare independenta. De exemplu, am cantat o lunga perioada de timp intr-un cor. Si mergeam cu corul la tot felul de spectacole, festivaluri si competitii prin tara. Intr-un an am fost chemati in insulele Rhodos. Ai mei nu au vrut sa ma lase sa merg deoarece presupunea anumite costuri. Prima excursie pe care mi-am permis-o din banii mei a fost in Grecia.

Lucrez de la o varsta frageda si nu mi-a fost niciodata frica de munca. Ca sa-mi strang bani de scoala de soferi m-am chinuit o vara intreaga ca lucrator comercial intr-un supermarket. Stateam cate 12 ore in picioare, stergeam rafturi, caram cutii si aveam o satisfactie nemasurata cand ajungeam acasa dupa o zi de munca sau in ziua de salariu cand primeam 350 de lei, salariul meu pe o luna. Eram in perioada de vacanta dintre clasa a 12-a si bacalaureat si eu in loc sa stau acasa si sa invat, mergeam la cate 2 interviuri pe zi.

Nu aveam nevoie de o masina, aveam cu ce sa ma deplasez. Nu aveam nevoie de o casa, aveam unde sa stau. Nu aveam nevoie de atata incaltaminte, atatea haine, atatea genti si atatea accesorii; cate un rand din fiecare mi-ar fi fost de ajuns.. Nu aveam nevoie sa ies din tara, puteam foarte bine sa ma plimb prin Bucuresti. Nu aveam nevoie sa muncesc, puteam foarte bine sa stau acasa, o farfurie de mancare s-ar fi gasit oricand si pentru mine. Si poate ca nici de actorie nu aveam nevoie.

Departe de mine gandul de a ma lauda in vreun fel. Vreau doar sa lamuresc ca eu sunt genul de om care "vrea", "poate" si "face" si ca sunt putini oameni care ma sustin si care se bucura sincer, fara sa arate semne de invidie si rautate. Foarte putini...

Eu nu sunt in concurenta cu nimeni si nu vreau sa dovedesc nimic nimanui. Sunt in concurenta cu mine, cu aspiratiile mele si vreau sa-mi dovedesc mie ca sunt in stare sa evoluez. Daca tu ai alte ganduri si alte aspiratii, nu vad de ce ar trebui sa le judeci pe ale mele. Mai ales in conditiile in care eu m-am bucurat sincer si te-am sustinut chiar si atunci ti-ai indeplinit pana si cel mai marunt vis.

Sunt dezamagita de oamenii care nu stiu sa se bucure de realizarile oamenilor din viata lor. Foarte dezamagita...

Traiesc in uitare...

Am citit sute de carti. Nu mai stiu cine le-a scris si despre ce era vorba in ele. Desi unele mi-au placut atat de mult incat le-am citit de mai multe ori. Tin minte doar cateva titluri care intradevar m-au facut sa spun "WOW!". Dar de ce m-au facut sa spun "wow", nu mai stiu.
Am vazut sute de filme. Actiune, actori, regizori - blank.
Am vazut zeci de piese de teatru. Mi-e rusine cu mine! La fel ca si in cazul cartilor si al filmelor.

Eu nu pot sa port o discutie detaliata despre un anumit subiect. Oricare ar fi el. Spun doar franturi. Nu pot sa detaliez nimic. Ma oboseste. Spun scurt si la obiect ceea ce am de spus. In general imi place sa vorbesc despre nimic. Sunt putini oameni cu care pot face asta.

Stau de vorba cu oameni, ma uit si ma minunez cum de reusesc sa retina atatea chestii si sa povesteasca in detaliu lucruri care li s-au intamplat in urma cu zeci de ani. Eu nu pot sa povestesc in detaliu nici macar ce mi s-a intamplat in urma cu 5 minute.

Spun chestii acide fara sa-mi dau seama, dupa care uit. Si mi se reaminteste dupa ceva vreme despre cum am spus lucrul ala. Si eu sunt socata ca a putut sa iasa din gura mea asa un porumbel. Observ ca o fac din ce in ce mai des.

Am o memorie proasta. Nu tin minte nici lucruri importante, nici lucruri neimportante. De fapt, tin minte dar doar franturi.

Eu nu stiu un cantec cap-coada. Nu stiu numele membrilor formatiilor mele preferate. Nu stiu nimic. Pana si chestiile de le invat la actorie le uit. Le tin minte cand le am de prezentat dar daca nu le mai repet, se duc.

Si ce este, de fapt, cel mai grav, este ca nu tin minte emotii, trairi. Uit cum este sa mi se franga inima, uit cum este sa fiu luata de proasta, uit cum este sa fiu prea sincera, uit cum este sa fiu prea buna, uit cum este sa ma atasez de cineva, uit cat de de cacat sunt oamenii, uit cum este sa fiu fericita. Uit totul.

Traiesc intr-o uitare. Imi amintesc doar franturi. Franturi irelevante. Si atunci cand recitesc o carte imi reamintesc totul in timp ce recitesc, cand vad un film imi reamintesc totul in timp ce-l revizualizez si cand imi iau cate un sut un cur imi amintesc cat de tare doare.

Tendinte noi

M-am dus zilele trecute la facultate cu o rochie neagra, all in black si geanta verde, pleata-mi roscata si creata, care-mi ajunge pana la cur, desfacuta. Aveam si o dispozitie buna, ceea ce completa restul tinutei. Aratam ca o pizda, cum s-ar zice in popor. Si imi batea primavara-n plete si avem un zambet fericit pe fata, radiam. Mergeam ca o gazela, ca un model pe podiumul de prezentare, eram in centrul atentiei, cea mai frumoasa si cea mai cea. Si toata lumea se uita la mine, si pe strada, si in RATB si peste tot.  Un mic pitic din capul meu topaia de bucurie cand vedea ca toate privirile sunt atintite asupra mea. Eram mandra! Dar mandria asta n-a fost sa fie buna, caci am ajuns la facultate si primul coleg care mi-a iesit in cale mi-a spus: "Vezi ca ti-a ramas pasta de dinti pe barbie!"

Deci... primavara asta se asorteaza geanta cu pasta de dinti de pe fata.

Hepi barzdei Mister T.

Voi stiati ca Domnul T. este nascut in aceeasi zi cu David Gilmour?! Bine... cu vreo 15 ani mai tarziu, dar tot pe 6 martie.

Azi-dimineata era foarte bine dispus. Radia. Nu stiu de ce, ca doar a mai imbatranit cu un an. Si scotea tot felul de onomatopee. Mie imi parea ca incearca sa sune a privighetoare, dar ii iesea mai mult a barza, si pe alocuri a cioara. Apropos de barza, l-am intrebat zilele trecute ce cadou vrea de ziua lui si mi-a spus, cu jumatate de gura, ca vrea un nepotel. Am ras. I-am spus ca poate la anu'. S-a linistit dupa ce i-am dat bani. De unde fac eu rost de nepotel pana la anu'?!

Domnul T. face floricele

Nu stiu ce m-as fi facut fara ajutorul Domnului T., acum, de Martisor. A fost un factor important in mica mea afacere:

Intr-o zi mi-a spus ca a facut si el floricele... la ceaun!

O zi din viata

1,

El: Erai aici?
Ea: Da, dar m-au mutat.
El: Nu, adica azi erai aici?
Ea: Da...
El: Nu te-am vazut.
Ea: Pleci acasa?
El: Da, am o interventie. Mi-am inundat vecina.

2.

Alt El: Vii sa dormi la mine in noaptea asta?!
Aceeasi ea: (un zambet)
Peste 2 ore:
El: Nu te mai intorci?!
Ea: Vrei sa ma mai intorc?
El: Da!
Ea: Ce vrei de la mine?
El: Nu stiu...
Tacere
El: Ai spus ca dormi la mine.
Ea: Tu ai spus. Daca nu stii ce vrei, ce mai vrei de la mine?!
El o strange in brate.
Ea: Bine, vin. Dar sa stii ca sunt la ciclu.
El: Atunci o sa merg la sala.

3.

Dupa 2 zile, cutia este goala.

Indragosteala de primavara

Eu primavara ma indragostesc. In fiecare primavara, Si-mi trece. Adica, imi trecea. De anul trecut am observat ca m-am maturizat, ca nu-mi mai trece la sfarsitul primaverii. Poate ca primavara trecuta a fost mai speciala. Poate ca eu am fost mai speciala primavara trecuta. Atat de speciala incat inca ma mai tine indragosteala aia de primavara trecuta. Primavara asta nu mai e nimic nou. Same old shit! Care ma tine si primavara, si vara, si toamna, si iarna. Dar e ok. Mie-mi place sa fiu indragostita. Daca n-as fi indragostita, n-as trai. M-as plictisi. Si mintea mi-ar fi limpede. Nu inspumata ca valurile marii, cum imi place mie. Si m-as plictisi. Ingrozitor! Dar e frumos! Si iarna asta am fost indragostita. Nu de om, de idee. Dar ideea s-a dus, omu' a ramas, dupa a fugit, iar s-a intors. M-a obosit! Nu mai vreau. E mai bine sa fii indragostit de cineva care nu te vrea. E cel mai bine! Mai putine batai de cap. A venit primavara si sunt indragostita. Sper ca anul asta sa-mi treaca pana la sfarsitul primaverii. Ca am treburi mai importante de facut decat sa fiu indragostita.

Trebuie sa ma maturizez cumva! Sa ma responsabilizez. Caci prea sunt ca o floricica cu multe responsabilitati. Doar stamina, pistilul si polenizarea sunt de mine.

O primavara frumoasa va doresc! Caci a mea presimt ca va fi.

Gooool!

Eu cand am goluri in stomac, n-am goluri in stomac. Am prapastii si cratere in stomac. Si le umplu cu mancare.

Asa, si?!

Imaginati-va ca sunteti intr-o parcare cu plata. Doar imaginati-va! Si asteptati la bariera in spatele unei masini mici cu numar predestinat: B XX PTI. Si conducatorul acelei masini mici este tot un om mic. Si asteptati. La un moment dat, soferul masinii mici reuseste sa ajunga cu manuta lui mica si sa bage in dracia aia de masinarie tichetul de parcare. Si dupa ce reuseste, intinde manuta ca sa-l scoata. Si-o intinde, si-o intinde si iar o intinde pana cand i se opreste motorul de la masina cea mica. Dupa ce i se opreste motorul il porneste la loc si intinde din nou mana ca sa ia tichetul din dracie. Dupa, se enerveaza si deschide cu forta usa de la masina. Usa deschisa cu forta se opreste in bordura. Dupa ce ii vedeti zulufii creti si roscati agitandu-se pe scaunul din fata al soferului si manuta aia mica de se tot intinde, dupa ce vedeti ca are personalitate si deschide cu forta usa de la masina, vedeti si un piciorus mic incaltat un bocanc mic si rosu cu blanita alba, ca al lui Mos Craciun. In cele din urma reuseste sa scoate tichetul, sa bage piciorusul la loc in masina si sa inchida usa. Se ridica bariera. Bucurie maxima! Dar nu pleaca... mai deschide odata usa ca sa-si recupereze geaca pe care a prins-o in usa cand a inchis-o ultima oara. Fiind panta, in timp ce-si scoate geaca din usa, vine usor catre voi si va panicati. O sa va loveasca! Dar nu! Fara sa-si de-a seama, pleaca inainte de a va accidenta.

Eu acum incerc sa vad prin ochii celui care statea in spatele meu. Oricum, toata operatiunea a durat mai mult decat a durat ca sa scriu despre ea.

Sunt simpatica, sau ce?!

Servetele

Azi am fost la Biserica. Nu mai fusesem de mult. Si cand a inceput preotul sa citeasca din Biblie, m-am cutremurat! Si am inceput sa plang. Nu voiam sa plang, insa nu ma puteam opri. Curgeau lacrimile siroaie, siroaie, siroaie... Servetele n-aveam. N-aveam decat manecile de la pulover. Si nu voiam sa plang pentru ca nu aveam cu ce sa ma sterg. Dar lacrimile tot curgeau, si curgeau, si curgeau... Si odata cu ele si mucii. Si a venit o babuta sa ma intrebe daca imi este rau. Pentru moment am uitat de lacrimi si de muci, si am zambit. Dupa care iar am inceput sa plang. Si am inceput sa plang atat de tare incat a mai venit odata babuta ca sa ma intrebe ce am. N-am mai putut sa zambesc si am iesit. Nu stiu cum am nimerit iesirea pentru ca nu mai vedeam nimic de lacrimi. Nici la masina nu stiu cum am ajuns. Ploua. Iubesc ploile. Mai mult decat Blandiana. Nu mai stiam daca am in ochi ploaie sau lacrimi. Am intrat in masina si am deschis geamul ca sa ma mai ploua putin in timp ce plang. Si am stat in masina pana m-am oprit din plans. In linistea ploii si in bezna serii. Si mi-am dat seama ca-s o sensibila si o romantica. Si un om prea bun in lumea asta haotica. Si-mi parea rau ca n-am servetele. Nu intelegeam de ce nu am niciodata servetele la mine. Dupa mi-am dat seama ca nu am pentru ca eu nu plang pe strada. Niciodata. Dar de acum incolo o sa-mi iau. Pentru ca sunt o sensibila. Si o nebuna. Care rade... ori plange. Si care se sterge cu manecile de la pulover. Pentru ca n-are servetele.

Asta a citit preotul:


„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Coafura rezista...

... fix 2 saptamani. Sau 2 saptamani in cap.

Oricat de bun ar fi fixativul si stilistul, dupa 2 saptamani trebuie s-o stric. Neaparat! Cum as putea eu sa-mi pastrez o coafura cand parul meu trebuie sa stea cret si valvoi?! Imposibil! Intotdeauna revin la coafura mea naturala. Daca se incapataneaza sa reziste, o stric eu.

Si mor de ras cand ma gandesc ca sunt atat de inteligenta si ma port atat de prosteste. Si nu ma mai pot opri din ras. Rad de mine si de cat de copil sunt. Si ma bucur atat de mult ca pot sa rad! Si rad! Deci rad! Inca mai rad!

Sunt o nebuna! O nebuna care rade.

Nu sunt eu mai jos, da' e ca si cum as fi.

Saraca mama...

Mama mea e super! Ca-n reclama.

Pana de curand ma banuia ca as fi virgina. Acum ma banuieste ca sunt virgina si ca-mi plac fetele. Sau poate pentru ca-mi plac fetele sunt virgina. Sau pentru ca sunt virgina imi plac fetele. Oare ce-o fi in capul ei?! Eu nu vreau sa stiu... Dar e amuzanta, mititica!

Se pare ca faptul ca nu i-am adus niciun baiet in pragul casei pana acum a marcat-o profund si irecuperabil.

Eu nu...

...strivesc corola de minuni a lumii. Stai, nu era asta! Eu nu-s Blaga. As putea fi Blandiana. Ma regasesc in tot ce scrie ea. Da, daca as fi la fel de talentata, as scrie aceleasi poezii.

Sa revenim, deci!
Eu nu... stiu sa ma port cu barbatii pe care-i plac. Oricat m-as controla, la un moment dat tot imi sare tandara si dau cu mucii-n fasole. Ca-s dusa. Da... pot fi cea mai dragalasa, cea mai simpatica, cea mai intelegatoare, cea mai cea! Da, pot fi! Dar doar atat cat ma tine rabdarea. Dupa ce-mi pierd rabdarea, crestetul capului meu este invaluit de tensiune si reactionez impulsiv. Ca asa am fost, asa sunt si, probabil, ca asa voi fi intotdeauna. Si nu ma port asa doar cu barbatii pe care-i plac, ci cu majoritatea oamenilor apropiati mie. Numai ca oamenii apropiati ma inteleg (doar imi place sa cred asta) si depasesc momentul, pentru ca sunt obisnuiti cu mine si ma iubesc oricum. Caci eu sunt un om extraordinar pana sa apuc sa ma enervez. Dar barbatii fug dupa ce imi vad "partea intunecata". Ori fug, ori raman si ma divinizeaza in continuare fara drept la replica. Dar eu nu am nevoie nici de fugari, nici de milogi. Nu am nevoie de un barbat care sa fuga la prima mea reactie impulsiva... sau a 2-a, sau a 3-a s.a.m.d., sau care sa  atarne ca o leguma fleoscaita de mine fara sa ma contrazica si sa ma aprobe cu totul facandu-ma sa ajung ma plictisesc. Eu am nevoie de un barbat care sa ma infrunte, sa ma certe, sa ma contrazica, sa-si argumenteze punctul lui de vedere si sa-l contraargumenteze pe al meu si sa ramana cu mine oricum as fi, pentru ca, in rest, sunt minunata! Si la urma urmei, partea intunecata apare doar atunci cand imi pasa de persoana catre care mi-o indrept. Cred ca un om ca asta are nevoie de o inteligenta aparte.Varsta, inaltimea, culoarea si lungimea parului, ochii, greutatea... sunt irelevante.

Si pana cand o sa apara omul asta cu inteligenta aparte, care sa ma inteleaga si care sa ma suporte, o sa-mi vad in continuare de viata mea perfect de artistica. Si dupa ce o sa apara, o sa-mi vad de viata mea perfect de artistica in paralel cu el. Pentru ca eu sunt talentata. Cand iti spune D-na Voicu asta, ea care din "prost" nu scoate pe nimeni, inseamna ca chiar asa este.

Corporeişăn stail 2

Daca toti corporatistii ar fi ca mine, biroul lor ar arata asa:

Caci al meu asa arata...

Keep... moving, and moving, and moving... Fuck!

Frumos cover, n-am ce zice. Da' nu inteleg ce cauta ala de danseaza ca turbatu' cha-cha si breakdance in mijlocul scenei. Parca prea topaie. Penibil!



In rest, nu exista melodie pe pamantul asta care sa exprime mai bine ce simt eu zilele astea.

Un fel de speech

Sunt impresionata pana la lacrimi...



I’m sorry but I don’t want to be an Emperor – that’s not my business – I don’t want to rule or conquer anyone. I should like to help everyone if possible, Jew, gentile, black man, white. We all want to help one another, human beings are like that.

We all want to live by each other’s happiness, not by each other’s misery. We don’t want to hate and despise one another. In this world there is room for everyone and the earth is rich and can provide for everyone.

The way of life can be free and beautiful.

But we have lost the way.

Greed has poisoned men’s souls – has barricaded the world with hate; has goose-stepped us into misery and bloodshed.

We have developed speed but we have shut ourselves in: machinery that gives abundance has left us in want. Our knowledge has made us cynical, our cleverness hard and unkind. We think too much and feel too little: More than machinery we need humanity; More than cleverness we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost.

The aeroplane and the radio have brought us closer together. The very nature of these inventions cries out for the goodness in men, cries out for universal brotherhood for the unity of us all. Even now my voice is reaching millions throughout the world, millions of despairing men, women and little children, victims of a system that makes men torture and imprison innocent people. To those who can hear me I say “Do not despair”.

The misery that is now upon us is but the passing of greed, the bitterness of men who fear the way of human progress: the hate of men will pass and dictators die and the power they took from the people, will return to the people and so long as men die [now] liberty will never perish…

Soldiers – don’t give yourselves to brutes, men who despise you and enslave you – who regiment your lives, tell you what to do, what to think and what to feel, who drill you, diet you, treat you as cattle, as cannon fodder.

Don’t give yourselves to these unnatural men, machine men, with machine minds and machine hearts. You are not machines. You are not cattle. You are men. You have the love of humanity in your hearts. You don’t hate – only the unloved hate. Only the unloved and the unnatural. Soldiers – don’t fight for slavery, fight for liberty.

In the seventeenth chapter of Saint Luke it is written ” the kingdom of God is within man ” – not one man, nor a group of men – but in all men – in you, the people.

You the people have the power, the power to create machines, the power to create happiness. You the people have the power to make life free and beautiful, to make this life a wonderful adventure. Then in the name of democracy let’s use that power – let us all unite. Let us fight for a new world, a decent world that will give men a chance to work, that will give you the future and old age and security. By the promise of these things, brutes have risen to power, but they lie. They do not fulfil their promise, they never will. Dictators free themselves but they enslave the people. Now let us fight to fulfil that promise. Let us fight to free the world, to do away with national barriers, do away with greed, with hate and intolerance. Let us fight for a world of reason, a world where science and progress will lead to all men’s happiness.

Soldiers – in the name of democracy, let us all unite!

Vraiste alambicata presarata cu harababura si cacat

Mdea... Uitandu-ma in urma pe highsictirel, am constatat ca in 90% dintre postari folosesc cuvantul "cacat". Oare asta ma face obscena?! Sau gretoasa?!

Desi nu imi mai vad capul de treaba si de ganduri, am chef sa scriu. Nu stiu ce mi se intampla.
Si e in capul meu o vraiste harababuroasa si alambicata plina de cacat (cu riscul de a parea din nou obscena... sau gretoasa) de nu mai stiu cum s-o scot la capat.

Probabil ca singura persoana care ma poate salva in acest moment este un medic psihiatru. Sau nu! Ma tratez singura.

Am reinceput sa citesc. Mult! Desi nu am timp. Si ma rog in fiecare zi. Si am o caruta de comenzi pentru crosetaturi carora nu le mai fac fata. Si vine martisorul iar eu nu o sa apuc sa termin comenzile ca sa ma apuc de martisoare. Probabil ca va trebui sa angajez pe cineva care sa croseteze pentru mine in timp ce eu o sa fiu toata ziua la repetitii cehoviene si la giob blou, unde devine din ce in ce mai insuportabil de placut. Caci nu stiu ce se intampla, dar se intampla chestii dubioase. Prea dubioase!
Iar eu sunt o apucata plina de incertitudini si cacat care intra din cacat in cacat. Si nu stiu daca pot sa ma mai spal. Si nu ma baga nimeni, intru singura. Ca asa imi place mie, complicat.

Pana acum un an pe vremea asta pierdeam noptile si zilele prin cluburi si prin baruri, si cunosteam pe toata lumea si toata lumea ma cunostea pe mine. Uneori mergeam si singura, ca oricum stiam ca dau acolo de cineva cunoscut. Dar ceva s-a intamplat. Nu mai am chef de oamenii aia si de locurile alea. Da' deloc!
Si zilele trecute ma intrebam de ce toata lumea pe care o cunosc cunoaste lume pe care eu o cunosc, fara sa am habar ca se cunosc intre ei. E normal sa mai fie coincidente d'astea, da' la mine sunt prea multe. Dupa ce am gandit putin, mi-am dat seama ca se intampla asta deoarece cunosc prea multi oameni. Si cam toti din aceeasi sfera si cerc vicios.

Si ma bucur cand pierd noptile cu Steluta stand de vorba si crosetand, cand ma intalnesc cu Doina si cu Adi de fiecare data in acelasi loc, dar cu fiecare-n locuri diferite, si cand stau o zi intreaga in atelierul Nicoletei vopsind marginile ramelor cu vopsea maro. Si ma bucur de psicho-Iulia, de printesa Mojoiu, de Bloody Mary, de Nita Hac si de restul.

Si cred ca eman prea multa secsualitate. Las in urma mea parfum de "fute-ma". Altfel nu-mi explic evenimentele din ultima vreme. Daca as fi dat curs la toate, acum as fi fost curva. Dar eu decat sa fiu curva, prefer sa atarn spanzurata si indragostita de o iluzie cu par balai care are nasul infundat si sa imi gasesc consolarea intr-o iluzie cu figura paterna care mi-a simtit mirosul.

Nu, nu pot sa ma tratez singura!

Fericirea de a fi nefericit

Acum ceva timp am vazut un interviu foarte emotionant de-al lui Marin Moraru. Si de fiecare data cand ma gandesc la fericire, imi aduc aminte de vorbele lui:



Eu sunt fericita atunci cand:

1 - iubesc si sunt iubita;
2 - il vad pe Domnul T.;
3 - vad ca am intotdeauna pe umarul cui sa plang atunci cand sunt nefericita;
4 - sunt la cursurile de Actorie;
5 - pot sa-mi rezerv o seara numai pentru mine; seara in care sa stau cu mine, sa gandesc numai pentru mine, sa ascult Pink Floyd la maxim, sa fumez in pat si sa ma bucur de mine si de ceea ce sunt;
6 - vad ca sunt inconjurata de oameni extraordinari;
7 - sunt pe o scena, in fata lumii;
8 - imi este apreciata munca;
9 - pot sa ajut pe cineva;
10 - ma gandesc la ziua de maine.

Si cu toate astea, stau pe palier. Ori nu stiu ce este fericirea deoarece sunt intr-o continua fericire, ori imi lipseste punctul 1. Si cred ca daca l-as avea, tot pe palier as sta. Pentru ca s-ar mari lista si probabil ca punctul 1 ar ajunge pe locul 2 fiind inlocuit de alta fericire. Daca am fi in permanenta fericiti, n-am mai cunoaste nefericirea si in consecinta nu ne-am da seama ca suntem fericiti. La fel cum, daca am fi in permanenta nefericiti, ne-am consuma si ne-am stinge usor. Avem nevoie de un palier care sa ne mentina pe linia de plutire.

Mi-a spus cineva de curand ca "Fericirea este ceva rar. Ca vinul bun. Daca tot vinul ar fi bun, am bea apa de la chiuveta si am rugini".

Da, stiu! Sunt o handicapata emotionala! Multumesc!

Si sunt fericita in nefericirea mea de pe palier!

Punct!