Viata VS Candy Crush

Sugar crush! Candy Crush! Wonderfull, you reached the level!

Candy crush este acest joc cu boamboane colorate care creeaza dependenta. Mie nu-mi plac jocurile. Ma joc pana la un punct si ajung sa ma plictisesc in maxim 3 zile. Ei bine, de jocul asta n-am reusit sa ma plictisesc pana acum, desi ma joc de cateva luni. Si cred ca a creat o intreaga isterie pentru ca observ ca tot mai multa lume il joaca. Probabil ca 99% dintre cititorii mei sunt jucatori de Candy Crush.

Si cred ca problema este destul de grava, caci discutiile mele cu jucatorii de Candy Crush sunt cam asa:


-... si am fost la blablabla si m-am intalnit cu bla.
- Ce mai zice bla?
- Zice ca blablabla si ca blablabla. Trimite-mi si mie o viata.
- Ti-am trimis. Blablabla, blablablablabla, bla. La ce nivel esti?
- 130. Mai am putin si te ajung. Blablablablablabla.
- Blablablablabla, blabla, blablablabla. Ajuta-ma sa trec de nivelul urmator. Blabla!
- Te-am ajutat. Cand ne vedem ca trebuie sa blablabla?

Eram intr-o zi in metrou, si o doamna respectabila pe la 45 de ani se aseaza langa mine, scoate tableta din geanta si incepe sa se joace Candy Crush. Intr-o alta zi, eram intr-un restaurant si pe fundalul muzicii se auzea sunetul de la Candy Crush.

Insa, ceea ce este cel mai grav este ca intr-o zi ii explicam unei prietene ca in viata este ca in Candy Crush. Ca la fel ca in Candy Crush, si in viata sunt unele nivele mai grele si unele mai usoare. Peste unele trecem foarte usor, iar la unele stam perioade destul de lungi pana sa le trecem. Uneori ne ajuta cate un prieten, alteori mai multi, uneori ne descurcam singuri. Dar ca atunci cand ne asteptam mai putin, primim combinatia de bile potrivite si reusim sa trecem nivelul.

Noroc ca prietena cu pricina era suficient de beata in momentul ala si a deviat discutia la madulare si alte cuvinte murdare pe care imi este rusine sa le scriu pe blog.