Multumescuri

Duminica a fost din nou ziua mea pentru ca-s o Floricica.
Si tot duminica s-a nimerit sa fiu la giob blou.
Iar eu la telefonul de serviciu raspund cu "Florentina".
Si duminica, la mine la giob blou, suna telefonul din 10 in 10 minute.

In concluzie, am primit cele mai multe urari telefonice din istoria urarilor telefonice. Discutiile care, in mod normal, dureaza maxim 1 minut, au ajuns sa dureze 3, 4 minute.
Inca ma mai doare cerul gurii de la cate "multumescuri" am trancanit. Pe omuletul din gat l-a tras curentul de la cat de mult am tinut gura deschisa.

Eu: Florentina!!!
Sunatorul: La multi ani!
Eu: Multumesc frumos!

Cam asa au inceput toate conversatiile, urmate de alte bla-bla-uri.
La un moment dat, mi s-a intiparit atat de adanc in cerebel ca tre' sa zic "multumesc", incat la unul dintre telefoane am raspuns cu "Multumesc!" in loc de "Florentina".

Cea mai frumoasa urare am primit-o duminica dimineata de la minunatul meu coleg D. (care mai nou ceteste blogu', asa ca nu-mi permit sa zic nimic de rau. Nu vreau sa-mi scada audienta, da' trageti singuri concluziile.) si a sunat FIX asa:

"Ce ai de mancare?!"