Numa' că acum sunt familistă, ocupată, preocupată și foarte ocupată. Între timp am devenit și actriță, nu mai sunt nici corporatistă, mă plimb, mă dedic în totalitate mie, iubitului meu (pe care-l cheama Horia și căruia Domnul T., din lipsă de "h", îi spune "Oria") și Domnului T. care a trecut de curând printr-o spitalizare îndelungată iar acum se află într-o lungă perioadă de recuperare. Da' cred ca este cel mai răsfățat bolnăvior dintre toți bolnăviorii care există. Am fost tot timpul lângă el, i-am dus și îi duc tot ce are nevoie, inclusiv ce nu are nevoie. I-am dus căruț cu rotile ca să pot să-l scot la aer și să-l plimb, iar el abia mă aștepta ca să-l plimb prin jurul spitalului. Pentru perioadele în care era singur, i-am dus HașPeul meu ca să se uite la filme și ca să se joace șa(h), și până la urmă i l-am lăsat de tot. Acum, de când e acasă, îl scot săptămânal la plimbare și îi cumpăr tot ce vrea el: mâncăruri și ornamente pentru grădină (i-am spus că in curând n-o să mai aibă loc de copaci din cauza ornamentelor). Abia mă așteaptă ca să vin. A avut o perioadă în care mă punea de fiecare dată să-i aduc aripioare picante de la kfc, după care mă certa, în timp ce înfuleca cu poftă, că am dat atâția bani pe ele. Este atât de mic și de chinuit că-mi vine să îl țin numai în brațe.
Domnul T. glumea și făcea haz de necaz chiar și pe patul de spital. Acum că și-a revenit, nu vă mai zic cât de vesel și drăgălaș este. Ba chiar îmi spune, cu zâmbetul pe buze, că acum este bun numai de dus la fiare vechi (având niște tije, suruburi și niște placuțe de metal bagate prin el). Pentru mine este un erou și un model de urmat în viață. Chiar și în cele mai urâte momente pe care i le oferă viața, el este cu zâmbetul pe buze, gasește ce să facă și se bucură de toate. Mi-ar plăcea să fiu și eu măcar pe un sfert dintr-un sfert de cool pe cât este el.
Numai uitați-vă cum arată un Domn T. suferind, cu fața lui senină bătută de ani, muncă și greutăți:
Ca să nu mai zic că pe patul de spital își făcea poze singur când avea cele mai mari dureri, ca să se uite la ele mai târziu. Dar chiar și la alea se uită râzând, amuzat fiind de fața lui întunecată de durere. Se amuză teribil când vede cât de urât era.
Domnul T. este plin de viață și plin de surprize. Eu îl suspectam că ar fi o mironosiță, întrucât la cea mai mică zgârietură se văita ca un bebeluș și mă punea să-l tratez. Îmi arăta unde s-a lovit și îmi explica în detaliu cum s-a lovit.
Eu nici nu pot să explic prin ce perioadă neagră am trecut. Am fost atât de speriată și atât de tristă, și ce mă bucuram înainte de el, acum mă bucur înzecit. Realizez că oamenii nu trăiesc veșnic și că într-o zi va veni și rândul lui. Și după experiența asta realizez că oricând se poate întâmpla ceva rău. Iar când el nu va mai fi, o parte din mine se va stinge. Voi fi sfâșiată să pierd un om pe care-l iubesc atât de mult.
P.S. Diacriticile le-am căpătat de la lucrarea de licență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu