Amintiri din copilarie

"Eu sunt numai un copilaaaas, dragut si miiititel,
Zburd vesel ca un fluturas, nu obosesc de fel,
Cu dragoste natura o cant, caci o iubeeesc cu foc,
Desi sunt mic, ma straduiesc cu cei mari la un loc
Tralalalalalaalallalalalalalaaalaalalala la la la la"

... cu partitura de rigoare.

Cred ca era mai lung dar doar atat mai tin minte, caci au trecut 17 ani de cand l-am cantat la TIP TOP MINITOP.

Oricum, am avut o copilarie tare nefericita si cred ca am ramas cu sechele.

Micuta fiind, aratam ca o chestie mica, creata, vorbareata, roscata si umblatoare. Acum, mare fiind, arat la fel.
Si pentru ca eram atat de mica, dragalasa si toti oamenii mari ma iubeau, toti copiii ma dadeau la o parte si ma faceau sa plang.

Intr-o zi, s-a facut adunarea copiilor din bloc la etajul 3 ca sa ne jucam cu papusile. Si pentru ca eram prea ingramaditi, s-au gandit ei sa vina cu ideea ca fiecare copil sa mearga la etajul lui... doar ca eu eram singura de la alt etaj... S-au impartit jucariile in mod egal, adica eu am ramas cu ce era mai naspa, si mi-am luat sacosica si m-am dus la etajul meu. Mi-am mai adus niste presuri din casa, m-am mai scormonit de niste jucarioare, si am inceput sa ma joc singurica. Dupa ceva timp am decis sa merg in vizita la etajul 3, mi-am pus papusica in carucior (caruciorul era o cutie de margarina legata cu o sfoara la capat si o taram dupa mine cu papusa in ea) si am urcat... Cand am ajuns la destinatie am primit raspunsul "DORMIM" si a trebuit sa ma retrag pentru ca pusesera papusile la culcare. Copiii sunt rai!

Am venit de cateva ori in casa cu sange curgandu-mi siroaie din nas pentru ca mai primeam cate un cap in gura de la un copil bine crescut, cu cucuie pentru ca ma mai trezeam cu cate un pietroi cat China venind din senin spre capul meu, cu julituri pentru ca atunci, ca si acum de altfel, eram foarte impiedicata.

Eram in stare sa fac orice ca sa se joace cineva cu mine; daruiam pana si jucariile care-mi placeau cel mai mult de dragul companiei. Viata de caine...

Problema era ca parintii mei, niciodata nu se bagau. Nu mergeau niciodata sa discute cu parintii copiilor care ma raneau. Si, intr-o zi frumoasa de vara, unul dintre baietii de la bloc a inceput sa-mi adreseze injurii de tot felul. Prima mea reactie a fost sa ripostez, numai ca nu am putut face fata unui baietoi cu 3 ani mai mare decat mine, asa ca, a 2 a reactie a fost sa merg sa-l spun mamei, doar ca, ajunsa in casa, am realizat ca degeaba ii spun. Asa ca, am luat cel mai mare ac pe care l-am gasit prin casa si mi-am gasit razbunarea bagandu-i-l respectivului in fund. Binenteles ca tatal baiatului a venit la parintii mei si a facut scandal iar eu nu am mai avut voie sa ies afara o saptamana.

Si ca sa fie totul perfect, prin clasa a 6 a, aveam un coleg care ma jignea tot timpul si cand i-am spus mamei, a sunat-o pe mama baiatului sa-i spuna sa nu se mai ia de fata ei! Nu am mai mers 2 zile la scoala, am simulat o mare durere de nu mai stiu ce... Mi-a fost atat de rusine!

Nu am inteles niciodata de ce, atunci cand eram copil mic nu m-a aparat si dupa, mai mare fiind, a facut-o! Oricum, de atunci am concluzionat ca parintii nu trebuie sa stie chiar tot.

Astea-s cateva din chestiile care m-au determinat sa fiu asa cum sunt acum, adica: mica, creata, roscata si umblatore.